Centura de fortificatii a Cetatii Bucuresti

Explorarea arheologiei urbane este o activitate care a captivat multi aventurieri, in principiu datorita atractiei primului obiectiv de acest gen vizitat. O data inoculat, “microbul” se dezvolta si pretentiile cresc pentru o incursiune cat mai originala si mai spectaculoasa. Pentru mine, forturile din jurul Bucurestiului au fost piatra de incercare in explorarea arheologiei urbane. Niciun alt gen de obiectiv nu m-a impresionat atat de mult ca fortificatiile, inclusiv din punctul de vedere al accesului si apropierii. Nu am descoperit forturile de unul singur, ci ajutat de prieteni, carora le multumesc pe aceasta cale (se stiu ei cine sunt), pentru ca mi le-au prezentat, apoi m-au insotit, atat cat s-a putut, in turele de teren. Le multumesc si fotografilor profesionisti, precum si producatorilor de filme documentare, care au apelat la mine in repetate randuri pentru ghidaj, pentru ca m-au facut sa-mi dau seama de valorile ascunse ale capitalei si potentialul lor imens de dezvoltare.

Soseaua de Centura a Bucurestiului, in lungime de 70 de kilometri, impreuna cu linia ferata de centura, au fost construite intre 1885 si 1899, concomitent cu evolutia lucrarilor la forturile care aveau menirea sa apere orasul in cazul atacurilor. Aceste doua cai aproximativ paralele de comunicatie au fost amenajate pe partea interioara a inelului de fortificatii, in vederea usurarii deplasarilor intre forturi si baterii intermediare.

Putini trecatori de pe Soseaua de Centura sunt constienti de istoria care se ascunde la doar 50-100 de metri de sosea, pe exteriorul orasului, in arboretele mici si foarte dese care apar din loc in loc, cu o frecventa aproximativa de 2 kilometri, adica bataia unui tun de calibru mic de pe vremea lui Carol I. Din cele 36 de fortificatii – 18 forturi si 18 baterii intermediare – s-au pastrat pana astazi 17 forturi intregi (cu modificari minore) si 14 baterii intermediare intregi (o parte cu modificari). Un fort este partial explodat (se mai poate intra doar in galeria principala) si 4 baterii au explodat din cauza neatentiei si au fost demolate complet. Dintre forturile si bateriile care mai exista astazi, doar un fort mai este electrificat si folosit (neoficial) ca muzeu, in timp ce una dintre baterii a fost renovata complet. Restul sunt abandonate partial sau complet, lasate in paragina, invitand la treaba hotii de fier vechi si materiale de constructii.

Din istoria Cetatii Bucuresti

Pe fondul presiunilor a trei puteri economice mondiale asupra Principatelor Unite – Imperiul Otoman, Imperiul Austro-Ungar si Rusia – domnitorul Carol I (principe intre 1866 si 1881, rege intre 1881 si 1914), militar de profesie, ordona mai multor comisii de ofiteri inalti sa studieze posibilitatea fortificarii unor obiective din Campia Romana. Primele doua prioritati mai complexe erau “Cetatea Bucuresti” si Linia fortificata Focsani – Namoloasa – Galati, menita sa opreasca atacurile dinspre Rusia.

Anul 1882 este decisiv in istoria Cetatii. Este anul in care la Bucuresti este chemat generalul belgian Henri Alexis Brialmont, “arhitectul” fortificatiilor de la Liege si Anvers, prin urmare o somitate in domeniu. Prin alegerea unui proiectant belgian, Carol I a cautat sa evite un scandal diplomatic, Belgia fiind la acea data o tara neutra fata de Tripla Alianta si Rusia, Marea Britanie, Franta. Intentia Principatelor Romane de a se apara in acest mod a iritat la acea vreme toate marile puteri, mai ales incepand cu anul 1883, cand serviciile de informatii rus si austro-ungar au descoperit adevaratul scop al calatoriei generalului la Bucuresti.

Incalcarea de catre Belgia a neutralitatii devine o problema publica pe plan international. “Scandalul Brialmont” a fost starnit de Austro-Ungaria, imperiu care se simtea cel mai amenintat de alocarea fondurilor pentru fortificatii. In plus, guvernul de la Viena se temea ca banii vor fi utilizati pentru intarirea granitei cu Transilvania, expertii fiind convinsi de inutilitatea fortificatiilor de la Bucuresti, datorata reliefului accesibil de campie. In acest sens, Viena preseaza Bruxelles sa-i interzica generalului Brialmont prezenta in Romania. In vara lui 1883, Henri Alexis Brialmont ajunge “clandestin” in Principate, cerand un concediu pentru a merge in Germania. In timp ce lucreaza la un nou memoriu pentru lucrarile de fortificare, generalul este rechemat de urgenta acasa pentru a da explicatii in scris ministrului de razboi. Primul-ministru austro-ungar cere Belgiei trecerea in rezerva a acestuia, iar ca raspuns politic, Romania ameninta cu blocarea accesului produselor belgiene pe piata romaneasca. Aderarea Romaniei la Puterile Centrale (Tripla Alianta), din anul 1883, conduce intr-un final la aplanarea conflictului si finalizarea primului memoriu de catre Henri Alexis Brialmont.

Planurile generalului Brialmont au prevazut o linie principala de rezistenta cu un perimetru de 72 de kilometri, compusa din 18 forturi dispuse din 4 in 4 kilometri si 18 baterii intermediare (redute). A mai fost conceput si un nucleu al cetatii, care nu s-a materializat niciodata. Diametrul centurii de fortificatii avea sa varieze intre 21 si 28 de kilometri, iar dinstanta medie fata de orasul din 1884 era de 8 kilometri. Oficial, lucrarile au durat putin peste 10 ani, din 1884 pana in 1895. Totusi, anumite finisaje si modificari ulterioare s-au mai executat pana in anul 1903. In luna martie a anului 1893 erau finalizate Forturile 18 si 1-8 (sectorul nordic) si Fortul 13 aflat la sud. Doi ani mai tarziu, intreaga centura de fortificatii avea sa fie terminata.

Evolutia tehnologiei, dovedita prin experiente realizate in 1886 cu tipuri noi de armament, a condus la modificarea planurilor de constructie, astfel incat forturile sa reziste noilor obuze-torpila. In anul 1888, Carol I este presat de parlament sa solicite reducerea considerabila a costurilor. Astfel, numai forturile Chitila, Mogosoaia, Otopeni si Jilava apuca sa fie finalizate dupa planurile originale, cu reduit central si numar maxim de incaperi. Celelalte aveau sa fie simplificate, de dimensiuni mai mici, fara reduit. Institutia care s-a ocupat de lucrari a fost Directia Generala a Lucrarilor de Fortificatiune, comandata de generalul Anton Berindei. Din 1890, institutia a luat in primire si Linia Fortificata Focsani – Namoloasa – Galati (din care mai exista si astazi cazemate).

Forturile si bateriile au fost numerotate 1-18, respectiv 1-2 / 18-1, incepand cu Fortul 1 Chitila. Acestea au fost construite dupa mai multe modele – tipuri: forturi de tip 1 (F1, F3), tip 2 (F2 si F13), tip 3 (F4 – tip 3 modificat, F7, F8, F9, F10, F11, F12, F14, F15, F16, F17, F18), tip 4 (F5 – acvatic), tip 5 (F6 – numit si tip 2 modificat); baterii de tip 1 (B1-2, B4-5, B5-6, B6-7, B7-8), tip 2 (B13-14 si B14-15), tip 3 (B2-3, B8-9, B9-10, B15-16, B16-17, B17-18, B18-1), tip 4 (B3-4) si tip mixt (B10-11, B11-12, B12-13).

In anul 1914, in pragul Primului Razboi Mondial, Romania dispunea de doua lucrari ample de fortificatii: Cetatea Bucuresti si Linia intarita F-N-G, precum si de doua intariri in constructie: Capul de pod Cernavoda si Capul de pod Turtucaia, ambele la Dunare. Dupa declansarea Primului Razboi Mondial, fortificatiile de la Anvers si Liege, construite tot de generalul Brialmont, au cedat sub noile arme ale Puterilor Centrale. In ceea ce priveste Cetatea Bucuresti, linia de lupta punea in pericol noile fabrici si uzine construite la marginea orasului. O parte din armament fusese mutat la capetele de pod de la Cernavoda si Turtucaia, astfel ca o parte din forturi au ramas descoperite. Insuficienta garnizoanei,  a trupelor de geniu si a armamentului, precum si intretinerea din ce in ce mai greoaie a forturilor, au condus la dezactivarea in anul 1914 a centurii si dezarmarea completa mai tarziu. In 1916, Romania intra in razboi si pierde bataliile de la Neajlov si Arges, trupele retragandu-se apoi spre Moldova. Armata germana, bine pregatita pentru asediul capitalei, a avut o mare surpriza sa descopere ca Bucurestiul fusese dezarmat chiar inainte de intrarea in razboi. Serviciile de spionaj, destul de bine cotate de inamic, dadusera gres. Bucurestiul a fost ocupat fara lupta pe 23 noiembrie / 6 decembrie 1916.

Situatia prezenta a centurii de fortificatii

Abandonarea marii majoritati a forturilor si bateriilor transforma orice incercare de a vizita un astfel de obiectiv intr-o veritabila explorare urbana, cu riscuri incluse, dar si cu satisfactii. O buna parte au ramas in incintele unitatilor militare a Ministerului Apararii, iar accesul si fotografiatul sunt strict interzise. Cel putin jumatate dintre obiective sunt mai mult sau mai putin accesibile, astfel ca in continuare vom inventaria starea actuala a fiecaruia.

Fortul 1 Chitila

Aflat in apropierea orasului Chitila si a statiei CFR omonime, Fortul Chitila este primul finalizat dintre fortificatii. Practic, este singurul care a respectat planurile originale ale generalului Brialmont. Este un fort din tipul 1, la fel ca Otopeni, cu un traseu pentagonal. Lungimea contraescarpei (partea a santului aflata la taluzul dinspre inamic) era de 463 de metri. Frontul anterior avea 310 metri, iar fetele 110. Cazarma garnizoanei se afla pe frontul principal, in camere cu o deschidere de 5,5 metri si o grosime a boltii de 2,5 metri. Reduitul central, in forma de inima, este aparat de doua santuri adanci, care se mai inunda in perioadele umede, facand aproape imposibil accesul pe la intrarea principala. Fortul este abandonat, dar galeriile din partea vestica (in spatele reduitului) sunt folosite ca depozit de catre o firma privata.

Bateria 1-2 Chitila

bateria1-2

DSC01041

DSC01053

Bateriile iau numele fortului anterior (cu numarul mai mic). Bateria 1-2 face parte din tipul 1, cu sant continuu si cazemata de contraescarpa. Se afla in incinta unui poligon de trageri al armatei romane, aproape de intersectia Soselei de Centura cu DN 1A (prelungirea Bulevardului Bucurestii Noi – Soseaua Bucuresti-Targoviste – toponim vechi). Accesul se face numai cu acordul prealabil al comandantului unitatii din care face parte. Pastreaza fragmente din structura metalica a tunurilor. La Bateria 1-2 s-au turnat scene de film, fiind un obiectiv bine intretinut si partial electrificat.

Fortul 2 Mogosoaia

DSC01092

DSC01094

Fortul Mogosoaia face parte din tipul 2, alaturi de Fortul 13 Jilava. Tipul II este asemanator cu tipul I, diferind numai “frontul de gat”, care este semibastionat. Si Mogosoaia este un fort cu reduit central, respectand in cea mai mare parte planurile initiale de constructie, neafectate de reducerea costurilor. Fata de tipul I, reduitul este de dimensiuni mai mici. Intrarea in reduit se facea pe un pod mobil, retractabil, aspect unic in constructia forturilor. Astazi, reduitul se afla in incinta unei fabrici de muraturi, este utilizat in productie, iar accesul este de regula interzis. Deasupra fostei turele centrale din reduit se afla acum o constructie, iar turela este astupata. Un acces in contraescarpa se poate face tot printr-o constructie noua, dotata cu scara de acces in subteran, insa aceasta nu este conectata cu reduitul.

Bateria 2-3 Mogosoaia

Bateria 2-3 a explodat in anul 1919, omorand 13 militari si 2 civili. Au fost detonate din neatentie 32 de vagoane de dinamita. O explozie ulterioara (cu inca 2 morti) a sters orice urma a bateriei. Conform imaginii satelitare, aceasta se afla in apropierea Academiei Nationale de Informatii (scoala SRI), iar pe locul ei exista un sediul al IADP.

Fortul 3 Otopeni

(click dreapta sau mijloc pe imagine pentru marire)

f3a

Fortul Otopeni, din primul si cel mai eficient tip de fortificatii, este astazi impartit in doua. Reduitul central se afla in incinta unei unitati militare, unde accesul este strict interzis, iar galeria de contraescarpa este ocupata de fabrica Zarea, care si-a amenajat in interior un depozit de bauturi. Este si singura portiune care se poate vedea si chiar vizita. Peretii au fost vopsiti, conferind obiectivului un aspect diferit de cel initial. Accesul spre Zarea se face pe un drum ce pleaca din zona restaurantului McDonald’s de la intrarea in orasul Otopeni.

Bateria 3-4 Otopeni

Bateria 3-4, aflata aproape de sediul Philip Morris Romania, a fost pana nu demult singura care mai pastra o parte din structura metalica a unei turele. Intre anii 2008 si 2012, metalul a fost demontat complet de hotii de fier vechi. Tot prin turela din imagine se poate si intra in baterie, pentru ca santul este in permanenta inundat. Este singura care face parte din tipul 4 de baterii (unica), cu sant de dimensiuni reduse, intre cele doua semibastioane de pe frontul posterior.

Fortul 4 Tunari

(click dreapta sau mijloc pe imagine pentru marire)

Fortul Tunari este un fort de tip 3 modificat. Forturile din tipul 3 reprezinta majoritatea fortificatiilor de centura (12 la numar), fiind construite dupa planuri simplificate, cu costuri reduse considerabil. Pe de alta parte, acestea au fost proiectate dupa aparitia obuzului-torpila, constituind o adaptare la noua tehnologie. Este cel mai mic dintre forturi, fiind incadrat din aceasta cauza la tipul 3 modificat. Se afla in incinta unei unitati militare, in care accesul si fotografiatul sunt interzise. Santul de aparare este in permanenta inundat.

Bateria 4-5 Tunari

Bateria 4-5 se afla in imediata apropiere (la est) a intersectiei dintre Centura si soseaua dintre Pipera si Tunari (Bulevardul Pipera din orasul Voluntari si Calea Bucuresti din Tunari). Face parte din tipul 1, ca si bateria 1-2. Este complet abandonata, iar accesul se face fara probleme din Soseaua de Centura. Pe terenul din fata ei au existat odata cateva constructii, din care astazi au ramas numai fundatiile. Santul nu este inundat, astfel ca se intra chiar pe accesul principal.

Fortul 5 Stefanesti

Fortul Stefanesti reprezinta o varianta a forturilor de tip 2 si este denumit fort acvatic, datorita lacului permanent care se afla in santul de aparare (partea frontala si laterala). Escarpa si contraescarpa sunt nezidite si au inclinatia de 50 de grade. Intrarea in fort era aparata tot cu pod retractabil, precum si cu grilaj metalic. Terenul se afla actualmente in litigiu, prin urmare obtinerea permisiunii de acces si fotografiere este mai dificila decat in mod obisnuit.

Bateria 5-6 Stefanesti

(click dreapta sau mijloc pe imagine pentru marire)

Bateria 5-6 apartine tipului 1, de forma triunghiulara, cu sant continuu si cazemata dubla in unghiul din varful contraescarpei. Este singura fortificatie din Cetatea Bucuresti care a fost renovata complet, apartinand astazi Ministerului de Interne. Nu este accesibila turistilor, iar fotografia de mai sus este datata aprilie 2008, cand inca nu crescuse bolta. Felicitari celor care au luat obiectivul in primire si au facut ceva din el!

Fortul 6 Afumati

Fortul Afumati este dintre cele mai spectaculoase si mai complexe lucrari de acest gen din Romania. Reprezinta un tip unic (tip 5), fiind o varianta a tipului 2, dar fara reduit. Este fortul cu cele mai multe turele (9 la numar) si prin urmare cele mai multe galerii. Organizarea interioara a Fortului Afumati este net diferita de celelalte forturi. Este complet abandonat si accesibil turistilor dornici de o mica aventura. A fost utilizat in trecut ca depozit (doar frontul principal), astazi fiind “mascat” de o serie de cladiri ale unor firme pe care trebuie sa le ocolim pentru a ajunge (detalii spre finalul materialului). Nu apartine de nicio persoana fizica sau juridica. Camerele garnizoanei au fost modificate prin constructia de bazinete, semn al utilizarii lui ca depozit, din care astazi se mai pastreaza o parte.

Bateria 6-7 Afumati

DSC09953

DSC09957

zDSC09949

Bateria 6-7, din tipul 1, se afla astazi in curtea din spate a unui garaj. Este mascata la strada de cateva depozite ale unei firme care nu are legatura cu bateria si s-a separat de santul de escarpa cu gard. Acum, se intra numai pe portita de la sud si numai cu acordul proprietarului. Santul este insalubru, cu mlastina, deseuri din constructii, balti. Accesul se mai poate face numai prin nivelul superior. Pastreaza in turela sudica parti metalice din tun. Placa de la intrare este ilizibila.

Fortul 7 Pantelimon

(click dreapta sau mijloc pe imagine pentru marire)

Fortul Pantelimon se afla in incinta a trei unitati militare, in apropiere de pasajul Soselei de Centura peste calea ferata Bucuresti – Constanta. Este un fort de tip 3, proiectat dupa aparitia obuzelor-torpila. Reduitul central lipseste, ca urmare a modificarilor planurilor de constructie si ajustarii la minim a costurilor. Conform imaginii satelitare, turelele par astupate complet si fatada dinspre interior este putin modificata prin adaugarea de porticuri sau chiar constructii anexe.

Bateria 7-8 Pantelimon

Bateria 7-8 face parte din tipul 1, de forma triunghiulara. Se afla la periferia orasului Pantelimon, in apropiere de capatul strazii Campului dinspre Centura. In anul 2008, aceasta era complet abandonata si vizitabila, iar in anul 2012 s-a reactivat unitatea militara in incinta careia se afla astazi.

Fortul 8 Cernica

Fortul Cernica se afla intre Bulevardul Biruintei (DN3) din orasul Pantelimon si Soseaua Cernica (DJ 301). Este un fort de tip 3, simplificat. Turelele par astupate, iar galeria de contraescarpa a fost distrusa partial de o explozie, datorita folosirii in trecut ca depozit de combustibili. Fortul este in incinta unei unitati militare, dar este abandonat si accesibil dinspre complexul studentesc al USAMV (contraescarpa cu galerie interioara).

Bateria 8-9 Cernica

Amplasata imediat la sud de salba de lacuri a Raului Colentina, Bateria 8-9 a fost demolata sau a explodat. Pe imaginea satelitara se mai cunoaste astazi terenul ei, facand parte din tipul 3, cu sant doar pe frontul posterior. Terenul bateriei este abandonat si folosit ca platforma pentru deseuri. Se pot observa denivelari de pamant de mici dimensiuni. Este posibil ca anumite galerii ale bateriei sa fie ingropate, astfel ca eventuale sapaturi in zona ar putea sa elucideze misterul disparitiei de la suprafata a acestui obiectiv.

Fortul 9 Catelu

Fortul Catelu se afla in prelungirea imaginara a Strazii Oxigenului din Sectorul 3 al capitalei, peste linia de centura. Este in incinta unui poligon de trageri si accesul este interzis. Este singurul fort aproape complet distrus de mai multe explozii ale munitiilor care au fost depozitate aici (in anii ’20). Tot ce a ramas din el este o mica portiune (cea sudica) din galeria de contraescarpa, care este relativ vizitabila pentru cei mai atenti. Galeria este vizitabila pe circa 50 de metri, alaturi de o alta galerie mica ce coboara la nivelul inferior, ambele cu surpaturi.

Bateria 9-10 Catelu

Bateria 9-10 este cea mai cunoscuta si vizitata baterie de la centura, fiind complet despadurita si situata langa un drum important – autostrada A2 spre Constanta. Din fericire, constructia autostrazii nu a afectat si bateria, pana la baza ei fiind chiar un drum de masina. Daca este cea mai vizitata, implicit este si cea mai insalubra dintre baterii, cu mormane de deseuri chiar in santul posterior (de acces). Este o baterie din tipul 3, prima “supravietuitoare” de acest tip dintre cele pe care le vom cunoaste aici (cu sant numai pe frontul posterior). Este utilizata pcazional si de jucatorii de airsoft, pe care daca ii gasim acolo este recomandabil sa evitam contactul cu bilele de plastic care joaca rol de munitie.

Fortul 10 Leurdeni

f10

Denumirea fortului nu a fost redactata gresit, numele satului fiind la vremea aceea scris si pronuntat Leurdeni. Fortul Leurdeni se afla aproape de  capatul soselei principale ce traverseaza cartierul omonim al orasului Popesti-Leordeni. Se afla la cea mai mare distanta de o baterie intermediara – peste 4 kilometri sud de Bateria 9-10, fiind o exceptie de la regula stabilita de generalul Brialmont. Face parte din tipul 3, de forma patrulatera, fara reduit. A fost impartit in doua, santul si galeria posterioara fiind pana nu demult parte a unei unitati militare; galeria de contraescarpa si restul fortului au fost depozit privat. Astazi, intreg fortul este abandonat, unitatea desfiintata, iar hotii de fier vechi si materiale de constructii l-au luat “in primire”. Pe terenul dintre fort si Soseaua de Centura functioneaza o serie de firme, fara legatura cu fortul. Detaliile de acces le puteti consulta mai jos, intr-un capitol separat.

Bateria 10-11 Leurdeni

Bateria 10-11 se afla in dreptul cartierului Danubiana din Popesti-Leordeni. Face parte dintr-un tip mixt de baterii, intre tipul 3 si tipul 4, de dimensiuni reduse si cu un numar mai mic de incaperi. Ca si Bateria 3-4 Otopeni, santul este prezent numai intre cele doua semibastioane. Dimensiunile sunt reduse (dupa planurile de diminuare a costurilor). Astazi, structura ei a fost putin modificata, aparand anexe din zidarie portanta in sant si anumite galerii fiind astupate. Se afla pe terenul unei proprietati private, dar cu putina atentie se poate vizita. La coborarea in sant se afla stupi de albine.

Fortul 11 Popesti

(click dreapta sau mijloc pe imagine pentru marire)

Fortul Popesti face parte din tipul 3, majoritar intre forturile capitalei. Spre deosebire de Fortul Leurdeni, galeriile laterale nu fac legatura cu galeria de contrasescarpa, acestea oprindu-se la turelele de pe umerii fortului. Se afla pe terenul unei unitati militare, in cadrul unui poligon de trageri, unde accesul este interzis. Din imaginea satelitara, pare bine intretinut.

Bateria 11-12 Popesti

DSC09972

DSC09981

Bateria 11-12 se afla in incinta Complexului turistic Miorita, aflat pe Soseaua de Centura in apropiere (la est) de intersectia cu Soseaua Berceni. Face parte din tipul mixt, ca si Bateria 10-11, cu sant de dimensiuni reduse pe frontul posterior, intre cele doua semibastioane. Este utilizata ca depozit (magazie) pentru complexul turistic Miorita si este nevizitabila pentru turistii care poposesc acolo (veti fi refuzati la receptie). Este vizibila din curtea complexului. Aripa nordica a fost transformata in locuinta, iar turela a fost acoperita cu tigla.

Fortul 12 Berceni

capt-f12

berceni

Fortul Berceni se afla pe terenul Remat Holding, de langa intersectia Soselei de Centura cu Soseaua Berceni. Face parte din tipul 3, aproape identic cu fortul Popesti. In prezent, directorul general al companiei conduce o ampla operatiune de igienizare si nivelare a suprafetei de deasupra si din jurul fortului, incercandu-se chiar si decolmatarea escarpei si contraescarpei (imaginea satelitara oblica Bing este aproximativ din 2007). Urmeaza punerea in valoare a turelelor si reconstituirea echipamentului de razboi de acum 120 de ani. Este accesibil in perioadele uscate, cu aprobarea conducerii companiei si numai sub supravegherea unui angajat.

Bateria 12-13 Berceni

DSC09988

DSC09991

Bateria 12-13 se afla la limita administrativa dintre comunele Berceni si Jilava. Face parte din tipul mixt de baterii, diferenta principala fata de tipul 3 fiind dispunerea galeriei de comunicatie in fata incaperilor, si nu in spatele lor. Bateria este in incinta unei unitati militare, unde accesul si fotografiatul sunt interzise. Cel mai probabil este folosita ca depozit. La nivelul anului 2013, in incinta sunt afisate bannere ale unei firme de constructii, ceea ce indica posibilitatea ca bateria sa fi trecut de la MApN in mediul privat.

Fortul 13 Jilava

Ajunsi la Fortul Jilava, ne intoarcem la planurile originale ale generalului Brialmont. Si asta pentru ca fortul face parte din tipul 2, aproape identic cu F2 Mogosoaia. Dispune de un reduit central, pe langa fortul propriuzis. Frontul de gat este mascat de doua cazemate de contraescarpa, instalate sub flancurile semibastioanelor. Escarpa si contraescarpa sunt zidite. Cedarea lui catre Ministerul de Interne si utilizarea ca inchisoare politica (dupa Al Doilea Razboi Mondial) i-a adus modificari minore in structura, mai ales in santul posterior. Incaperile pentru cazarma au fost utilizate ca celule colective, in timp ce camerele mai mici din fort au fost celule de maxima siguranta sau celule destinate condamnatilor la pedeapsa capitala. In fata frontului posterior au fost construite, din caramida, curti pentru plimbarea detinutilor. In prezent este scos din uz, dar inca se mai afla in incinta Penitenciarului Jilava. Accesul se face numai ocazional, organizat, in grupuri programate din timp, avand in vedere ca se intentioneaza transformarea lui in muzeu memorial al victimelor comunismului. Este primul obiectiv “programat” pentru a deveni muzeu. Reduitul central este electrificat. La Fortul Jilava s-au turnat o serie de filme documentare, precum si filmul artistic “Binecuvantata fii, inchisoare” (2002). Fortul 13 Jilava este singurul care “dispune” de o pagina speciala de Facebook.

Bateria 13-14 Jilava

Bateria 13-14 se afla in apropierea intersectiei dintre Centura si drumul european E70-E85 dintre Bucuresti si Giurgiu. Face parte din tipul 2, reastrans ca raspandire (doar doua exemplare, inclusiv B14-15), cu sant continuu. Diferenta fata de tipul 1 o reprezinta caponiera (cazemata) amplasata in varful bateriei, pe axul central, protejata de un zid de contraescarpa (a se consulta Bing Maps – Bird’s Eye, cu imaginea rotita 180 de grade). In prezent, accesul este restrictionat, fiind amplasata in incinta Arhivei Nationale de Film – obiectiv militar! In interior sunt aruncate deseuri cinematografice deosebit de inflamabile, care printr-o mica neatentie pot distruge bateria.

Fortul 14 Broscarei

(click dreapta sau mijloc pe imagine pentru marire)

Fortul Broscarei face parte din tipul 3 original de forturi, cu numarul maxim de incaperi pentru cazarma. Este bine “adapostit” de o unitate militara, dar zidul posterior se poate observa cu putina atentie din Soseaua de Centura. Soldatii au avut grija ca la poarta unitatii sa scrie clar pe cateva pancarte ca accesul si fotografiatul sunt interzise, poate pentru a nu ne mai obosi sa intrebam personal. Toponimul Broscarei este de origine necunoscuta, fortul fiind amplasat relativ aproape de cartierul Alunis din orasul Magurele.

Bateria 14-15 Broscarei

Bateria 14-15 se afla in spatele Institutului de Fizica Atomica din orasul Magurele, la marginea padurii de forma circulara care inconjoara fostul reactor de la Magurele. Face parte din tipul 2, ca si B 13-14 de la ANF, cu aceeasi cazemata – caponiera construita peste nivelul superior. Ultima ei utilizare a fost ca depozit de deseuri radioactive provenite de la reactorul din apropiere, pe vremea cand acesta functiona. Totusi nu trebuie sa ne ingrijoram cu privire la vizitarea ei. Aceasta a fost ecologizata intre anii 2000 si 2001 de firma NHN Ecoinvest, fiind total decontaminata. In interior veti oberva si urmele trecerii grafferilor, ca si la B 9-10. Bateria nu apartine nimanui, desi se afla in vecinatatea Institutului de Cercetare a Metalelor Radioactive si a unei vulcanizari (din spusele ambelor parti).

Fortul 15 Magurele

(click dreapta sau mijloc pe imagine pentru marire)

Fortul Magurele este al doilea cedat catre Ministerul de Interne. Face parte din tipul 3, ca majoritatea forturilor. Dispune de numarul maxim de camere pentru cazarma, conform planurilor originale. Astazi se afla in incinta Directiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucuresti, principala cazarma pentru jandarmii ce activeaza in capitala. Pana nu demult, pe site-ul Jandarmeriei Romane apareau si cateva imagini cu fortul. Din motive necunoscute, acestea au fost inlaturate. Accesul si fotografiatul sunt interzise.

Bateria 15-16 Magurele

Bateria 15-16 se afla in apropierea Garii Varteju de pe Linia de Centura. Face parte din tipul 3 de baterii, ca si B 9-10. Dispune de sant numai pe frontul posterior (la intrare). In imediata apropiere a fost amenajat un poligon de testare a grenadelor (unitate militara), dar bateria nu face parte din acest poligon, fiind complet abandonata. Se recomanda accesul cu maxima prudenta, in principiu dupa informarea la poarta poligonului asupra exercitiilor cu grenade. Este printre cele mai bine conservate baterii, fara prea multe deseuri, in ciuda faptului ca este in paragina.

Fortul 16 Bragadiru

Fortul Bragadiru se afla putin mai la nord de intersectia Centurii cu DN 6 – Soseaua Alexandriei. Face parte din tipul 3 de fortificatii, dar o inovatie si particularitate pentru interiorul fortului este galeria de acces la contraescarpa, captusita cu metal. Partea inferioara a acestei galerii este in general inundata. Fortul se afla in incinta unei unitati militare partial abandonate, in fata lui (pe partea posterioara) existand si o fabrica abandonata de beton, usor accesibila. De altfel, si fortul este in paragina. Zidul posterior se poate observa cu atentie din strada. La poarta nu raspunde intotdeauna cineva, in ciuda insistentelor, dar exista caini.

Bateria 16-17 Bragadiru

Bateria 16-17, care a fost de tip 3, face parte din lista neagra a celor distruse din cauza neglijentei in serviciu. Ca de obicei, aceasta a fost folosita ca depozit de munitii, care a explodat. Pe terenul fostei baterii, langa traditionala padurice, au fost amplasate niste hale de depozitare ale unei firme private. Terenul se afla imediat la sud de intersectia Centurii cu soseaua dintre cartierul Ghencea si comuna limitrofa Domnesti.

Fortul 17 Domnesti

(click dreapta sau mijloc pe imagine pentru marire)

Fortul Domnesti, de tip 3, se afla in dreptul CET Vest Militari, in prelungirea imaginara a Bulevardului Timisoara catre Soseaua de Centura. Este in interiorul unei unitati militare, unde accesul si fotografiatul nu sunt permise. Terenul unitatii poate fi inconjurat, iar in partea anterioara, in exteriorul contraescarpei, vom putea observa un poligon de trageri cu armament usor (de pe niste movilite de pamant). La Fortul Domnesti au avut loc de-a lungul timpului doua explozii, una in anul 1923 si alta in 1932, soldate cu 17 morti.

Bateria 17-18 Domnesti

Bateria 17-18 se afla in imediata apropiere (la sud) de pasajul suprateran peste Centura al Autostrazii A1 Bucuresti-Pitesti. Face parte din tipul 3, cu sant numai pe frontul posterior, ca si la Magurele sau Catelu. Bateria este abandonata in prezent, fiind in imediata apropiere a terenului SC Titan Mar, care a ocupat jumatate din terenul din spatele bateriei (spre oras). Bateria, cat si drumul de acces, nu se afla pe teritoriul acestei societati. Terenul bateriei este imprejmuit cu gard discontinuu, iar la intrarea principala exista o poarta metalica. Pe partea dinspre oras se mai pot observa fundatii de cladiri. Bateria este locuita de persoane fara adapost, pe timpul verii (vom gasi in interior haine si mancare, precum si deseuri).

Fortul 18 Chiajna

Fortul Chiajna este singurul fort aflat in interiorul Soselei de Centura, in preajma intersectiei acesteia cu Strada Eroului sau principala din comuna Chiajna. Acesta este “prins” intre sosea si calea ferata, pentru ca linia de centura urmeaza traseul initial (prin estul fortului), in timp se soseaua ocoleste fortul pe la vest, apoi “inglobeaza” in interior cartierul Rudeni din orasul Chitila. Fortul se afla in custodia SC Legume Fructe Militari SA, cu sediul in Bucuresti (langa Liceul Tudor Vladimirescu). Acolo, pe Bd. Iuliu Maniu, puteti cere relatii cu privire la o eventuala vizita organizata, pentru ca altfel accesul este interzis. Incinta este bine pazita si de caini. Fortul Chiajna este partial abandonat, iar in galeria de contraescarpa inca mai sunt depozite de muraturi, izolate cu ziduri si porti metalice de restul fortului. Accesul se face numai pe partea laterala nordica, poarta principala de acces la societatea comerciala.

Bateria 18-1 Chiajna

Bateria 18-1 a explodat in anul 1921, omorand 8 militari. Era depozit de munitii. Terenul acesteia se afla langa Gara Chiajna, tot in interiorul Soselei de Centura, dar in exteriorul fostei cai ferate care deservea fortificatiile. Il putem recunoaste usor daca de la gara Chiajna trecem liniile de cale ferata si urmam drumul neasfaltat de masina care se orienteaza spre nord, prin spatele rampei de gunoi de la Rudeni. De-a lungul drumului de tara vom putea observa si terasamentul de cale ferata, in vestul caruia vom observa un teren cu denivelari puternice, imediat cum incepe gardul de protectie al rampei de gunoi (vizavi).

Cetatea Bucuresti – un volum de Cornel Scafeş si Ioan Scafeş

Despre centura de fortificatii a Bucurestiului au aparut de-a lungul timpului numai doua publicatii mai importante. Prima monografie a fost realizata in anul 1933 de colonelul D.I. Vasiliu, de unde a fost extrasa si schita forturilor, disponibila mai sus in acest material. Volumul se gaseste si la Biblioteca Militara Nationala, dar este accesibil numai cadrelor militare.

A doua si cea mai actuala publicatie a aparut in anul 2008 in colectia “Dorobantul” a Muzeului Militar National “Regele Ferdinand I” si este semnat de autorii Cornel Scafeş si Ioan Scafeş (editura Alpha MDN). Cartea contine planse cu fotografii – document din Fototeca Muzeului Militar National si din Colectia Fotografii Originale. Monografia este structurata in capitole despre istoric, prezentarea forturilor si bateriilor, armament, date economice, trupe care au activat, precum si un scurt inventar al situatiei obiectivelor, la nivelul anului 2008. Lucrarea a fost conceputa din perspectiva militara, cu maximul de detalii tehnice referitoare la arhitectura, armament, garnizoana etc.. Volumul reprezinta principalul material bibliografic pentru acest articol.

 

Salba de lacuri a Râului Colentina. Partea a doua

Apa Colentinei a folosit timp de zeci de ani bucurestenilor dornici de plimbari in natura si baie “la garla”, prin salba de 16 lacuri amenajata in nordul orasului incepand cu anul 1935, dintre care 12 se afla pe teritoriul administrativ, adica in interiorul Liniei de Centura. Astazi, situatia lacurilor este incerta, iar tendinta de disparitie a spatiului aferent malurilor este in continua crestere.

Partea a doua a miniseriei despre salba de lacuri a Colentinei se refera la urmatoarele 6 lacuri, in sensul curgerii, din cele 12 care se afla complet sau partial in teritoriul administrativ al Bucurestiului. In prima parte am inventariat lacurile: Straulesti, Grivita, Baneasa, Herastrau, Floreasca si Tei. Am observat ca situatia unora dintre el nu e tocmai fericita pentru noi, bucurestenii, avand in vedere ca teoretic, o fasie de 50 de metri de la oglinda apei trebuie sa reprezinte domeniu public si sa fie la dispozitia oricarui trecator ce vrea sa se relaxeze. In partea a doua vom cunoaste lacurile: Plumbuita, Colentina, Fundeni, Dobroesti, Pantelimon 1 si Pantelimon 2. Deoarece ultimele 4 reprezinta limita administrativa cu localitatile vecine (comuna Dobroesti si orasul Pantelimon), malul stang al cursului de apa nu apartine administrativ de Bucuresti, dar va fi inclus in studiu. Ca si in prima parte, prezentarea fiecarui mal in parte va fi precedata de o imagine satelitara si cateva fotografii reprezentative.

Lacul Plumbuita – malul stang. Lungime: 2,8 km, din care accesibili 2,3 km

Malul stang al Lacului plumbuita contrasteaza puternic cu cel drept, dupa cum vom vedea mai jos. Incepand cu stavilarul Tei, inaintam pe o potecuta prin iarba pana la podul Petricani, pe care suntem obligati sa-l traversam pe la suprafata. Mai departe, inaintam pe urmele unui fost drum de promenada pe riviera, care ne trimite cu gandul la o fosta amenajare de agrement in zona. Pe partea stanga intalnim si ruina unui post de paza. Drumul se termina dupa 200 de metri si continuam traseul pe o potecuta, care intr-un final se inchide in vegetatia din ce in ce mai deasa care precede gardul Academiei de Paintball, ce a luat “in primire” si malul stang lacului Plumbuita. Totusi, ar fi pacat sa ne intoarcem din drum fara a efectua o deviere pe panta abrupta ce urca pe terasa Colentinei, pentru a admira (prin gard) frumoasele lame din adapostul Toboc, care au “cartierul general” chiar la marginea dinspre lac :) Cealalta aripa accesibila a malului stang, de dincolo de Academia de Paitball, este accesibila numai de la Stavilarul Plumbuita, prin spatele restaurantului McDonald’s Colentina. Aleea este la inceput amenajata ca parculet, apoi continua pe langa gardul fostei fabrici de caramida pana la intrarea la Paintball, unde accesul este interzis.

Lacul Plumbuita – malul drept. Lungime: 4,2 km + 0,6 insula, complet accesibil!

Lacul Plumbuita, prin malul sau drept, este luciul de apa cel mai frumos amenajat din partea de est a Bucurestiului. Nu intamplator apartine Sectorului 2 al capitalei, “campion” la amenajarea rivierelor Colentinei. De la stavilarul Tei, inaintam pe o poteca asemanatoare cu cea a malului vecin, pana la podul Petricani, peste care va trebui sa trecem. De aici, se deschide lantul de strazi Sipca, Raul Colentina si Steaua Rosie, care insotesc malul drept al Plumbuitei si inconjoara cartierul de case Tei-Toboc. Aici, Colentina dispune de un fost meandru, transformat in golf si delimitat de cursul obisnuit printr-o insulita care in trecut a fost parte a Parcului Plumbuita. Accesul pe insula se face din Strada Steaua Rosie, in dreptul intersectiei cu Olanelor. Insula are doua accese: unul dinspre cartierul Toboc si altul dinspre Manastirea Plumbuita. Ultimul dintre ele este definit de un pod arcuit, ale carui balustrade au fost demontate, cel mai probabil de catre colectorii de fier vechi. Aceeasi soarta, a ruinei, a avut-o si foisorul din centrul insulei, care in anul 2007 arata intr-un fel, iar in anul 2012 arata altfel… Accesul pe insula reprezinta practic o scurtatura a traseului, ocolind acest golfulet format pe fostul meandru. Daca totusi depasim intrarea pe insula si inaintam spre sud, vom intra in aripa vestica a Parcului Plumbuita, poate cel mai frumos parc din Sectorul 2. Intrarea este semnalizata de o bariera si de fantana cu apa potabila de izvor, aflata imediat la baza versantului pe care a fost inaltata in anul 1833 Biserica Teiul Doamnei Ghika. Aceasta este restaurata si complet vizitabila. Mai departe, ocolind fantana arteziana din mijlocul lacului, schimbam cu 180 de grade directia de mers si iesim din Parcul Plumbuita, pentru a reintra mai tarziu in aripa lui estica. Aleea pietonala se termina, directia de mers se schimba spre nord si de aici incepe Strada Ricinului, care ocoleste cartierul de case Plumbuita, inaintand pe malul lacului. Curand ajungem la baza versantului in varful caruia se afla frumoasa Manastire Plumbuita, inconjurata de ziduri de cetate. Tot in aceasta zona reintalnim insula amintita mai sus, cu podul arcuit. Accesul in Manastire se face numai dupa intrarea din nou in Parcul Plumbuita, pe o alee ce se deschide abia dupa ce schimbam iar directia cu 180 de grade, spre sud. Suntem acum in aripa estica a parcului, frumos amenajata si completata de salcii deosebit de pitoresti. Traseul malului drept se termina in spatele restaurantului McDonald’s, la stavilarul Plumbuita.

Lacul Colentina – malul stang. Lungime: 1,8 km + 800 m insula, din care accesibili 1,5 km

Dincolo de Soseaua Colentina, cursul de apa omonim curge printr-un canal mai ingust spre urmatorul lac antropic din amenajarea complexa, denumit similar cu cartierul pe care il margineste. Cale de 500 de metri, ne bucuram de un al doilea splai al Bucurestiului, de data asta pietonal in totalitate. La iesirea in lac, in marginea cartierului Colentina, accesul public pe riviera devine problematic, datorita faptului ca cetatenii de etnie rroma si-au construit casele chiar pe mal si au “preluat” si terenurile din imediata vecinatate a lacului. Astfel, va trebui sa ocolim pe strada Vasile Bacila, apoi pe Valea Jiului, pentru a reiesi la oglinda apei. Mai departe, accesul devine iar problematic din cauza vegetatiei, dar iesim repede la Aleea Tibiscum, alee care se termina pe o insula care in trecut era folosita pentru agrement. Pe insula (complet accesibila) vom intalni traditionalul bazin de inot delimitat la marginea lacului cu elementi din beton, dar si o casa in paragina, probabil fost restaurant, folosita acum de oamenii fara adapost din zona. Dincolo de insula, un drumeag merge pe langa gardurile inalte ale vilelor noi si iese la calea ferata Obor-Pantelimon, de unde apa intra in stavilar.

Lacul Colentina – malul drept. Lungime: 2,7 km, din care accesibili 2,7

Ca si in cazul malului vecin, pe dreapta Colentinei avem splai cale de 500 de metri, care se termina brusc intr-un teren viran, care din nefericire a fost “cotropit” de deseuri. Ne aflam la marginea cartierului de case din estul Soselei Doamna Ghica. De aici, accesul devine deosebit de dificil din cauza vegetatiei. Potecuta firava mai are intreruperi, dar cu atentie se poate inainta pe ea. Iesim la un fost drum de serviciu, in marginea unei foste platforme industriale, din care azi au ramas doar fundatiile din beton. Suntem la “capul” unui alt meandru al Colentinei, pe care il depasim repede si ajungem in dreptul insulei amintite mai sus, cu acces de pe malul vecin. In curand ajungem la noul parc Raul Colentina, amenajat de Primaria Sectorului 2 in anul 2012, dotat cu panouri solare si un teren de fotbal pe gazon sintetic. Panorama spre cartierul Colentina si Plumbuita este impresionanta, parcul fiind amenajat chiar pe una din terase. De aici, ca sa ne indreptam spre calea ferata Obor-Pantelimon si spre stavilar, trebuie sa ne strecuram atenti pe langa casele rromilor, pe un drumeag afectat de dejectiile caselor din imprejurimi. Inainte de calea ferata, ajungem si in “fratele” parcului pe care l-am lasat in urma, un alt parculet de dimensiuni mai mici denumit “Ziduri intre Vii”, amenajat tot in 2012. Putem alege traseul prin parc sau ocolirea lui pe langa gardul de protectie. Se recomanda atentie la traversarea caii ferate, deoarece aceasta este circulata! Dincolo de rambleul caii ferate, intram pe malurile lacului Fundeni.

Lacul Fundeni – malul stang. Lungime: 2,9 km, din care accesibili 1,6 km

Lacul Fundeni este marginit pe malul sau stang de satul Fundeni, parte a comunei Dobroesti, limitrofa Bucurestiului. Totusi, meandrul format de raul Colentina spre sud “trimite” malul stang din nou in Bucuresti, prin existenta cartierului de case denumit Ostrov. Ostrovul, in termeni geografici, este o insula aparuta in mijlocul unui curs de apa. In acest caz, avem de-a face totusi cu o peninsula, accesibila dinspre calea ferata pe un drum neasfaltat, iar dinspre Bucuresti pe un pod, ce face legatura cu cartierul Pantelimon. Cum intram pe insula dinspre nord, va trebui sa ne inscriem pe artera principala a cartierului Ostrov, strada Stiucii. Traversam toata peninsula, iar imediat inainte de podul spre oras, pe partea dreapta, se deschide o straduta care ne conduce pe malul stang al lacului. Este poate una din cele mai frumoase alei de pe riviera Colentinei, dar si periculoasa, deoarece localnicii isi lasa cainii pazitori sa se plimbe in voie pe straduta! Iesirea inspre satul Fundeni este blocata de o proprietate privata, pazita strasnic de o haita de caini, asa ca ne ramane doar sa ne intoarcem spre sud pana la podul de acces intre blocuri si Ostrov. De aici, malul stang devine total inaccesibil din cauza proprietatilor private care ajung pana in lac, prin urmare tot pe strada Stiucii vom circula. De la iesirea din cartierul de case, urmam din nou malul apei, de data aceasta pe teritoriul Fundenilor. Curand ajungem la o alta proprietate privata (un restaurant), aproape de Soseaua Fundeni, pe care trebuie s-o ocolim prin strada amenajata sus pe terasa. La ea ajungem escaladand versantul abrupt de aproximativ 10 metri. Iesim in Soseaua Fundeni chiar in dreptul Parohiei Fundenii Doamnei, monument istoric. De aici pana la stavilarul Fundeni, soseaua omonima se intinde chiar pe malul stang al lacului.

Lacul Fundeni – malul drept. Lungime: 2,7 km, din care accesibili 1,6 km

Ne intoarcem asadar la calea ferata Obor-Pantelimon. Malul stang al Lacului Fundeni este inaccesibil dincolo de acest punct, datorita curtilor aferente strazii Rodica, prelungite pana la oglinda apei. Astfel, cel mai bine e sa ocolim chiar pe viitoarea artera Doamna Ghica-Chisinau, pana ajungem in spatele complexului comercial Cercul Magic (denumit popular “circul foamei”) din cartierul Pantelimon. Aici incepe o noua amenajare de agrement – Parcul Sfantul Pantelimon, inaugurat in toamna anului 2011 de Primaria Sectorului 2. Este unul din cele 4 parcuri nou-infiintate pe riviera Colentinei in numai 6 luni de zile, din octombrie 2011 pana in martie 2012. Parcul nu ocupa decat 200 de metri din riviera, dar este suficient, pentru ca de la iesirea din parc si pana la contactul cu Soseaua Fundeni (spre nord) se deschide o poteca idilica, pe care plimbaretii iesiti din parc nu se sfiesc s-o cutreiere, mai ales ca unghiul permite cel mai bine admirarea apusurilor de pe malul lacului.

Lacul Dobroesti – malul stang. Lungime: 3,3 km, din care accesibili 2,7 km

Lacul Dobroesti se imparte practic in doua sectoare principale, despartite de Soseaua Dobroesti. Inexistenta unui stavilar in zona acestei ingustari nu permite separarea a doua lacuri, prin urmare vom trata ambele sectoare ca fiind un singur lac. Lacul Dobroesti este de fapt descrierea a doua meandre ale Colentinei, unul cu partea convexa orientata spre Comuna Dobroesti, iar celalalt spre cartierul bucurestean Pantelimon. Malul stang, apartinand in totalitate comunei Dobroesti, debuteaza din Soseaua Fundeni cu Aleea Lacului, carosabila. Aceasta parcurge aproape toata riviera primului sector de lac, transformandu-se apoi in poteca. Pe langa un teren de sport, poteca ne scoate la Soseaua Dobroesti, pe care o traversam. Mai departe, malul stang al lacului devine inaccesibil datorita proprietatilor private care l-au invadat. Suntem nevoiti sa parcurgem centrul satului Dobroesti, de altfel foarte aratos. Mergem spre nord pana la intersectia cu strada Nicolae Balcescu, pe care o urmam spre sud-est pana la intersectia cu strada Progresului. Aici intalnim monumentul dedicat eroilor din Dobroesti, precum si o casa monument istoric, fosta gradinita. In capatul sudic al strazii Progresului avem din nou acces la malul stang al lacului, vreo 200 de metri spre amonte (dreapta), apoi in totalitate spre aval, pe langa curtile lungi, pana la stavilarul Dobroesti, la intersectia cu Bulevardul Victor Dumitrescu (in comuna), respectiv strada Ion Vlad (in Bucuresti).

Lacul Dobroesti – malul drept. Lungime: 3,4 km, total accesibil!

Am avut placuta surpriza sa constat pe teren ca malul drept al Dobroestiului (aferent Bucurestiului) nu prezinta nicio portiune afectata de proprietati private sau alte obstaciole, astfel ca este in totalitate accesibil pentru plimbari! Ba mai mult, in sectorul de dincolo de Soseaua Dobroesti (se trece pe sub pod), a fost amenajat Parcul Ecologic Dobroesti, fara electricitate si fara asfalturi (doar pietris). Acesta ocupa aproximativ 300 de metri de riviera, in concavitatea meandrului orientata spre sud, in spatele blocurilor din Pantelimon. Este unul din noile parcuri ale Sectorului 2, care a modificat la minim peisajul de balta caracteristic (la marginea aleii principale intalnim chiar stufuri). Pana sa ajungem in parc, trebuie stiut ca poteca de acces pe riviera trece pe langa o platforma industriala in primul sector, apoi trece pe sub podul Dobroesti si se inscrie prin spatele cimitirului Marcuta. Aici e posibil sa intalnim cativa caini, care apara cimitirul, dar cu atentie trecem repede de ei si intram in parc. Din capatul estic al parcului si pana la stavilarul Dobroesti mai avem 400 de metri, prin spatele caselor si blocurilor de pe Aleea Pantelimon.

Lacul Pantelimon 1 – malul stang. Lungime: 3 km, din care accesibili 1,7 km

Desi este vorba despre un singur lac intre stavilarul Dobroesti si la Soseaua de Centura, fara stavilar intermediar, am decis ca Lacul Pantelimon se imparte strict geografic in doua sectoare: Pantelimon 1 si Pantelimon 2. Limita dintre ele este chiar Bulevardul Biruintei – mai precis continuarea Soselei Pantelimon pe DN 3, spre Fundulea. Impartirea geografica am stabilit-o pe baza suprafetelor atat de diferite ale celor doua sectoare (Pantelimon-2 fiind de 4 ori mai mare decat Pantelimon-1), dar am tinut cont si de aspectul net diferit al malurilor.

Malul stang al lacului Pantelimon 1 este ocupat de doua localitati vecine Bucurestiului, anume comuna Dobroesti si orasul Pantelimon. Traseul incepe de la stavilarul Dobroesti, mai precis de pe podul ce trece dinspre strada Ion Vlad spre bulevardul Victor Dumitrescu. Drumul neasfaltat trece pe langa cateva curti, apoi prin spatele unui cimitir. Mai tarziu, se va infunda in proprietatile private aferente strazii Dreptatii din Dobroesti, astfel ca vom fi nevoiti sa iesim cumva printre garduri la aceasta strada. Se continua pana in Bd. Victor Dumitrescu, apoi la dreapta pe strada 22 Decembrie accesam din nou malul apei. Iesim pe frumoasa faleza pe care s-a amenajat strada Orizontului, de unde se vede pitoresc si insula Pantelimon, accesibila doar cu barca sau chiar cu piciorul prin albie in perioada cu ape mici. Strada Orizontului se intrerupe, asa ca trebuie sa iesim din nou la bulevardul principal, pe strada Stelian Condu, pentru ca apoi sa facem iar dreapta pe strada Gheorghe Magheru, pe unde gasim podul pietonal de acces intre comuna Dobroesti si orasul Pantelimon. Limita intre cele doua localitati este data de un fost brat al Colentinei, care traversa locul pe unde astazi se afla Spitalul Fundeni si Institutul Oncologic si care acum a fost probabil canalizat in subteran sau deviat complet pe cursul actual. O data trecuti pe teritoriul Pantelimonului, malul stang devine treptat inaccesibil, datorita deseurilor depozitate din abundenta, dar si proprietatilor private care s-au intins pana la marginea versantului. Terasa Colentinei in acest sector este destul de inalta, iar versantul este foarte abrupt (panta de peste 60 de grade), ceea ce face imposibil accesul la oglinda apei. Din acest motiv, trebuie sa ne orientam spre Soseaua Viilor, una din arterele principale ale micului oras, din care mai tarziu vom ajunge iar la malul lacului (conform imaginii satelitare). Curand faleza scade in altitudine, iar riviera se transforma intr-un camp destul de intins, pe unde localnicii obisnuiesc sa vina la gratare si pescuit. Catre sud, intram iar in contact cu proprietatile private, astfel ca trebuie sa ne inscriem pe strada Matei Basarab. Curtile se intind exact intre strada si lac si nu au mai mult de 40 de metri lungime. Practic, suntem pe malul lacului, dar nu-l putem vedea din cauza caselor :) Strada Matei Basarab ia sfarsit in Str. Dobrogeanu Gherea, care la randul ei se termina sub podul de pe Bulevardul Biruintei.

Lacul Pantelimon 1 – malul drept. Lungime: 1,7 km, din care accesibili 1,6 km

Malul drept al sectorului amonte din Pantelimon apartine Bucurestiului si este in cea mai mare parte accesibil pentru plimbare. Accesul se face de la Strada Ion Vlad, pe o carare ce “se lupta” cu vegetatia destul de deasa. Ajungem in spatele Depoului Metrorex Pantelimon, pe care il recunoastem dupa posturile de paza amplasate sus pe marginea terasei. De aici, cararea trece pe langa un gard interesant, improvizat din elementii betonati ai unei structuri de rezistenta, apoi se infunda in gardul unei proprietati private care se afla intre Metrou si stadionul Faur. De aceea, ca sa iesim din nou “la civilizatie” trebuie sa ne intoarcem in coltul de sud-vest al bazei Metrorex, unde am vazut primul post de paza, si sa abordam una din potecile care merge pe langa gard pana in Bulevardul Biruintei. Abia de la podul dintre cele doua lacuri putem vizita, de curiozitate, si partea cealalta a malului, care se inchide in aceeasi proprietate privata.

Lacul Pantelimon 2 – malul stang. Lungime: 4,8 km + insula 1 km, din care accesibili 3,8 km, fara insula

Al doilea sector si cel mai mare al Lacului Pantelimon este ocupat pe malul stang, in intregime, de teritoriul administrativ al orasului Pantelimon. Bulevardul Biruintei se intinde chiar pe terasa lui, pana aproape de banzinaria Lukoil, unde artera se desparte de riviera. Pana aici, avem ramificatia pe insula Pantelimon 2, unde se afla odata Manastirea omonima si mai recent complexul turistic Lebada (astazi in paragina si izolat bine de privirile curiosilor). De la benzinarie, accesul pe malul lacului este strict interzis omului de rand si foarte bine pazit de o haita apriga de caini. Din cate am reusit sa observ, este o zona ingradita care se poate inchiria pe bani buni pentru pescuit (sportiv… sau nu). Cert e ca apropierea de mal este foarte periculoasa. Din aceasta cauza, va trebui sa ocolim lacul si padurea din margine, continuand pe Bd. Biruintei. Ajungem in sensul giratoriu unde se ramifica drumul spre Cernica, pe care il urmam si noi cale de 400 de metri. Pe partea dreapta se formeaza Strada… Padurii, care se finalizeaza direct la malul lacului. Aici intalnim o zona traditionala pentru plaja, gratare si picnicuri. Putem inainta si spre amonte vreo 200 de metri, pana la digul de acces pe insula Pantelimon 2 (accesul estic), unde drumul se inchide. Dar cel mai bine este sa continuam spre aval, folosindu-ne de reteaua de drumuri neasfaltate ce urca pe terasele inferioare. Vom ocoli un conac cu niste sculpturi impresionante, proprietate intinsa pana in oglinda apei, pentru ca mai apoi sa iesim direct la Soseaua de Centura, care margineste si ea o buna parte din lac. Cum mergem spre aval, in partea stanga vom avea in permanenta Soseaua Cernica, la care putem iesi pe oricare din potecile sau drumurile de masina ce se deschid in directia nord.

Lacul Pantelimon 2 – malul drept. Lungime: 4,7 km, din care accesibili 3,5 km

Malul bucurestean al Lacului Pantelimon 2 debuteaza cu al doilea parc ca marime din riviera Sectorului 2: Parcul Pantelimon. Atentie! A nu se confunda cu parcul Sfantul Pantelimon, de pe malul lacului Fundeni! Parcul Pantelimon este putin mai vechi, iar reamenajarea lui a inceput undeva in anul 2004. Este unul din cele mai mari parcuri ale Bucurestiului si ale salbei de lacuri de pe Colentina. Atractia principala o reprezinta, bineinteles, aleea falezei, care in zona centrala are si un debarcader parasit. Dupa iesirea din parc, intram intr-o fosta baza de agrement, unde intalnim ruina unui restaurant-club-discoteca, cu etaj, precum si deja cunoscutul bazin imprejmuit. Practic, pe vremea comunismului, aici era un strand, completat de discoteca si restaurant. Ne ramane doar sa speram ca cineva o sa-si dea seama de potentialul imens al zonei si va da drumul la investitii. Dincolo de fostul strand, accesul pe malul lacului se inchide in gardul bazei de agrement a pompierilor, unitate militara pazita corespunzator. De aici, va trebui sa iesim in Soseaua Garii Catelu si sa o parcurgem pana la capat, inainte de intersectia cu Soseaua Industriilor. Aici, la stanga, porneste un drum neasfaltat care ne ajuta sa revenim la oglinda apei, pe langa stadionul Aversa, si el proprietate privata. De aici, continuam in aval pe la baza versantului, pana la gardul unei statii de tratare a apelor uzate. Acest sector (semnalizat cu verde punctat pe imaginea satelitara) poate fi traversat prin albie primavara si toamna, dar in perioadele cu ape mari va trebui sa facem cale-ntoarsa pana la Gara Bucuresti Sud. Din spatele acestei statii CFR (linia Titan Sud-Oltenita), pe oricare din drumurile orientate spre nord, se poate iesi din nou pe malul lacului si apoi in Soseaua de Centura la Stavilarul Pantelimon.

Dincolo de Centura, salba Colentinei continua cu Lacul Cernica, cu o suprafata aproximativ egala cu a Pantelimonului, in cuprinsul caruia intalnim Manastirea Cernica, situata pe o insula cu acces de pe malul stang.