Valea Cernei si Podisul Mehedinti

in memoria lui Traian, neobosit montaniard

De ce mergem pe munte? Este intrebarea cea mai frecventa pe care o primim noi, cei care urcam, de la cei mai putin initiati in acest domeniu. Raspunsul “pentru ca exista”, celebru pentru montaniarzi, e valabil numai in cazul varfurilor inalte, zic eu. Cuvintele de mai jos nu vor fi insa despre varfuri inalte, nici trasee foarte dificile, deci raspunsul la acea intrebare s-ar cam anula. Eu as zice: “pentru ca e frumos”. Pardon, “salbatic de frumos!”. Am ales Valea Cernei tocmai pentru ca nu impresioneaza prin cote altimetrice, ci prin altceva. Haideti sa vedem prin ce.

Valea Cernei reprezinta o forma de relief cu aspect de canion in partea inferioara, care desparte 4 subunitati montane ale grupei Retezat-Godeanu: pe partea dreapta – Muntii Godeanu si Muntii Cernei; pe partea stanga – Muntii Valcan si Muntii Mehedinti. Cerna izvoraste dintr-un spatiu montan deosebit de izolat, pe care vi l-am prezentat deja intr-un material anterior. Pana la intrarea in Lacul Iovanu (de baraj), cursul Cernei este neafectat antropic si este considerat drept “Cerna superioara”. Cursul mijlociu al Cernei, pe care eu il consider intre barajul Iovanu si confluenta cu afluentul principal Belareca, are o lungime de aproximativ 50 de kilometri si reprezinta partea cea mai spectaculoasa din punct de vedere al obiectivelor turistice. Cursul inferior, de numai 16 kilometri, este reprezentat de portiunea dintre Gara Baile Herculane si orasul Orsova, unde la varsarea in Dunare s-a amenajat un golf al lacului de acumulare Portile de Fier. Pe versantul drept al golfului a fost reconstruit, ca un amfiteatru, oraselul Orsova.

Tectonic, Valea Cernei reprezinta un graben. Versantul stang este reprezentat de munti preponderent calcarosi, pe cand cel drept este putin mai diversificat: in partea superioara, la peste 1400 de metri, avem versantii masivelor cristaline Godeanu si continuarea sa, Cernei; sub cota medie de 1400 de metri, versantul este format dintr-o bara calcaroasa, in care cursurile de apa au taiat chei adanci, iar panta medie a versantului este cu mult mai accentuata. Practic, aceasta zona calcaroasa de pe versantul drept ii confera vaii aspectul de canion, “insotind” cu succes versantii masivi si abrupti ai Muntilor Mehedinti de pe partea stanga.

Pornim incursiunea noastra pe Cerna inferioara si mijlocie din punctul cel mai frumos de plecare: Gara Orsova. Statia CFR a fost construita, conform arhitecturii turnului, undeva la sfarsitul anilor ’70. Ne aflam in cartierul Orsova Est, aflat pe malul stang al Golfului Cernei, cu functie industriala – dominat de santierul naval. Inaintand spre nord-vest, ajungem la viaductul rutier Cerna, din capatul caruia incepe traseul de creasta al Muntilor Mehedinti, semi-marcat cu banda rosie. Pentru a admira o panorama deosebita asupra Orsovei, vizibila in fotografia a doua din articol, recomand cu caldura o scurta ascensiune pe acest deal, la inceput in urcus greu prin spatele spalatoriei auto, apoi urcus usor pe culme. Traseul de creasta merge mai departe spre Domogled, pana la care mai sunt 8-9 ore de mers sustinut. Totusi, sa revenim la Cerna si la viaduct.

Traversand viaductul peste Cerna, ajungem in celalalt capat, de nord-vest, unde se afla o ramificatie de drumuri. Aici, la stanga (spre sud) intram in zona rezidentiala a orasului Orsova, cu casele dispuse in amfiteatru pe un deal-terminatie a Muntilor Almajului, la baza caruia au fost construite blocurile. Pe acelasi drum (DN 57) se poate ajunge, dupa 100 de kilometri, la Moldova Noua. Poposim altadata in Orsova, pentru ca orasul reprezinta si o poarta de intrare intr-un alt spatiu montan de legenda!

Continuand pe DN 6 sau pe calea ferata, trecem pe la marginea cartierului Orsova Nord si mai apoi traversam cartierul Coramnic, care se mai numea in trecut si Baile Orsova, datorita unui strand cu apa termala aflat langa Cerna. Mai sus, dupa Herculane, o sa mai intalnim ape termale in acest bazin. Parasim judetul Mehedinti, in marginea caruia ne-am aflat pana acum, si intram pe teritoriul judetului Caras Severin, apartinand teritorial provinciei istorice a Banatului. Pe marginea drumului se observa din loc in loc mici portiuni din apeductul turcesc dintre Herculane si Orsova, construit in secolul XVIII. Acesta era menit sa “corecteze” cursul Cernei astfel incat orasul Orsova sa revina turcilor, in urma unui tratat semnat la Belgrad in anul 1739. Practic, raul Cerna reprezenta granita dintre Oltenia – controlata de turci – si Banat – regiune controlata de Imperiul Austro-Ungar. “Mutarea” Cernei nu a reusit, dar Orsova este si astazi parte a judetului Mehedinti (unitate administrativa olteneasca), desi multi dintre locuitorii de acolo se considera banateni.

Primul sat al judetului Caras Severin este Toplet. Acesta se afla la numai 10 kilometri de Orsova, iar localizarea vetrei este pe malul stang, opus celui cu drumul si calea ferata. Astfel, va pot recomanda cu caldura o scurta plimbare pe ulitele satului banatean autentic.

Putin mai spre amonte, in satul urmator al comunei Toplet, numit Barza, se afla un martor de eroziune supranumit Sfinxul Banatean, ca replica a celorlalti sfincsi din Muntii Romaniei. Suntem in drum spre Baile Herculane, prin culoarul depresionar larg al Cernei inferioare, cu aspect de lunca, in care s-au dezvoltat si culturi agricole. Dupa 17 kilometri de la gara Orsova, atat pe sosea, cat si pe calea ferata, ajungem la intrarea in orasul Baile Herculane, statiune turistica de interes national. Acesta s-a dezvoltat pe o distanta de 7 kilometri in jurul apei Cernei, in amonte de confluenta acestui rau cu afluentul Belareca. Inainte de gara, daca vrem sa ocolim traficul relativ aglomerat din oras, suntem invitati sa urmam la dreapta DN 67D, spre Baia de Arama si Targu Jiu, care reprezinta de fapt centura orasului. La numai 500 de metri nord se afla si intrarea “oficiala” in oras, aflata chiar in dreptul garii. Aici, la Gara Baile Herculane, una din cele mai frumoase din Romania, Cerna isi schimba orientarea geografica. Daca pana acum am mers inspre nord, de acum ne vom inscrie in directia nord-est, prin frumoasa vale care capata aspect de canion.

Am intrat in zona turistica Valea Cernei, cu zeci de obiective naturale, protejate prin declararea Parcului National Domogled-Valea Cernei. Acesta face parte din “lantul” de 6 parcuri nationale din sud-vestul Romaniei, alaturi de Defileul Jiului, Retezat, Portile de Fier, Cheile Nerei-Beusnita si Semenic-Cheile Carasului. Salbaticia grabenului Cernei inca nu s-a aratat. Ca sa cunoastem un prim obiectiv turistic, ne trebuie conditie fizica buna si echipament montan. Vom urca in Masivul Domogled (1105 metri), pe trasee spectaculoase, care cu greu pot fi uitate, daca prindem vreme frumoasa.

Traseele pe care vi le voi descrie aici in continuare vor putea fi consultate cartografic pe harta turistica a Vaii Cernei disponibila pe site-ul Alpinet! Parcurgerea acestora se va face obligatoriu cu respectarea regulilor muntelui, de echipament si conduita!

Cel mai spectaculos acces in Masivul Domogled, “perla” Vaii Cernei, este de departe poteca prin Valea Feregari. Veti intalni si multi alpinisti in zona, mai ales in sezonul cald, deoarece versantii calcarosi ai acestor chei au format un paradis al cataratorilor, fiind amenajate si marcate trasee din toate gradele de dificultate.

Punctul de reper pentru plecarea in asensiunea pe Cheile Feregari este stadionul orasenesc din Baile Herculane, aflat la marginea estica a cartierului de blocuri. Acest cartier socialist reprezinta de fapt “orasul nou”, separat geografic de “orasul vechi” sau centrul istoric. De la gara Herculane, avem de mers pe soseaua principala circa 2 kilometri. Imediat ce am trecut de blocuri, pe partea dreapta vom intalni un pod peste Cerna. Abruptul vestic al Domogledului (parte din Muntii Mehedinti) domina intreg orasul. Trecem podul si mergem tot inainte, printre case, pana cand ajungem sa urcam o panta mai accentuata, pe diverse poteci, care ne vor scoate la drumul national de centura. La dreapta avem cartierul Pecinisca, un fost sat, iar spre stanga se merge spre 7 Izvoare – zona din amonte a orasului. La stanga mergem si noi, pentru numai 200 de metri, trecand de o curba mai accentuata. Suntem chiar pe firul Vaii Feregari, iar in fata noastra se afla peretele calcaros al Domogledului, “taiat” de cheile adanci ale Feregarilor.

Urmam la dreapta un drumeag neasfaltat care se strecoara printre firul vaii si casele unui mic cartier de rromi. Imediat, drumul se termina si incepe poteca turistica spre Varful Domogled, marcata cu banda galbena (alaturi de alte doua marcaje). Salbaticia cheilor este greu de descris in cuvinte. Pe portiunea ingusta, urcusul este relativ accentuat, dar treptat panta scade in intensitate, oferind momente de respiro prin padurea deasa de fag. Dupa nici 2 ore de la plecarea din oras, ajungem la o bifurcatie de poteci turistice. Cea marcata cu banda galbena, pentru Varful Domogled, porneste spre stanga (nord). De la cota 550 de metri, va trebui sa iesim la 1100. Aici incepe cea mai dificila portiune a traseului, ca efort, fiind caracterizata prin urcus continuu prin padure. Curand, poteca capata orientarea generala nord-est si iese in creasta golasa a Domogledului, de unde panorama este uimitoare (vezi si foto 3 din articol).

Din Domogled, se poate vedea un areal geografic cuprins intre Muntii Carpati din Serbia (inclusiv Cazanele Dunarii) si Muntii Balcani, pana la Retezat si Godeanu, inspre nord. Deasemenea, in jos pe vale zarim centrul istoric al statiunii Baile Herculane, iar spre amonte bara calcaroasa din versantul drept al vaii. Urcusul a meritat din plin. De aici, inaintam pe creasta spre nord-vest, inspre varful Domogledul Mic, de unde vom incepe o coborare abrupta spre Baile Herculane, pe acelasi marcaj banda galbena. Pe aici trebuie sa fim foarte atenti la vipere, o fauna des intalnita pe Valea Cernei, si sa nu purtam pantaloni scurti! Poteca, in coborare accentuata, ne poarta pe la Crucea Alba, o troita cunoscuta ce se afla pe un pinten, de unde se deschide o extraordinara panorama spre statiune, precum si pe la Grota lui Serban, o mica pestera situata putin mai jos de Crucea Alba. Curand, ajungem la soseaua de centura (DN 67D), de unde pornesc alte stradute in jos, catre centrul istoric din Baile Herculane. Traseul dureaza in medie 4-5 ore, dar asta numai pe vreme frumoasa!

Ne aflam in statiunea Baile Herculane, cea mai veche statiune balneara de pe teritoriul actual al Romaniei.

Primii care s-au bucurat de binefacerea bailor termale din Valea Cernei au fost romanii din vremea Imparatului Traian. Acestia pun bazele primei statiuni in anul 102 d.Ch, botezand asezarea dupa zeul Hercules, patron al izvoarelor termale. Istoricul statiunii incepe, asadar, de acum aproape doua milenii! Atestarea documentara cea mai veche este din anul 153 d.Ch, cand romanii construisera bai si monumente inchinate zeilor Hercules, Aesculap si Hygieia. Statiunea este strabatuta de 2 linii de transport in comun – una care face legatura intre gara si centrul istoric (Piata Dacia) si alta intre Hotelul Dacia si strandul 7 Izvoare. In total, acestea acopera cei 7 kilometri pe care ii parcurgem intre gara si 7 Izvoare. Si statiunea este impartita in doua, centrul istoric fiind actualmente in reabilitare, iar statiunea cea noua, cu hoteluri socialiste, in plina dezvoltare. Hotelurile inalte ofera conditii de cazare bune si ieftine. Restaurantele sunt elitiste in ceea ce priveste mancarea si serviciul, ca pe vremuri. Admiratorii de conditii “fitoase” gen statiunea Mamaia nu sunt bineveniti aici si nici nu vor pleca multumiti, poate datorita celor doua stele ale hotelurilor, care impun si preturi onorabil de mici pentru o asemenea zona turistica… In centrul istoric se afla izvoarele minerale de apa potabila, fiecare recomandat pentru o anume afectiune. Exista si un izvor “generalist”, pentru toata lumea, indiferent de starea de sanatate, din care orasenii si turistii isi umplu zilnic bidoanele. Este gratuit si deosebit de util inaintea unei ture pe munte… Cine mai are nevoie de apa imbuteliata?

Nu trebuie sa uitam “strandurile” termale, in fapt niste bazinete de maxim 10 metri patrati pe care numai cunoscatorii le pot localiza. Unul dintre ele se afla sub hotelul Roman, din capatul nordic al statiunii vechi; altul se afla sub un pod din zona strandului mare Sapte Izvoare; alte doua sunt in imediata apropiere a strandului “oficial”, cele mai cunoscute, arhipline chiar si intr-o noapte friguroasa de ianuarie. Nimic nu e mai frumos decat sa faci o baie in aer liber, la minus 10 grade, intr-o apa de +40 de grade. Unii spun ca este chiar sanatos; o dovedesc cei care, in plina iarna, ies din apa fierbinte si intra direct in Cerna, care are putin peste zero grade celsius…

Baile Herculane au multe surprize de oferit celor care aleg sa petreaca un sejur aici. Sa cunoastem mai departe imprejurimile orasului. In amonte de strandul termal a fost amenajat lacul de baraj Prisaca, sau Acumularea Herculane, asa cum mai este cunoscut. Este un lac de dimensiuni mai mici decat Iovanu, din amonte de Cerna Sat. Il puteti admira in prima fotografie din material. La coada lacului Prisaca vom intalni un camping si imediat dupa el un pod peste Cerna. Suntem la 11 kilometri de statiune. Podul ne conduce pe urmatorul traseu turistic, de 45 de minute, spre Cascada Vanturatoarea, aferenta Muntilor Cernei. Din pacate, o proprietate privata a intrerupt vechea poteca de acces, astfel ca vom fi nevoiti sa o regasim undeva mai sus, dupa ce ocolim un gard… Exista indicator, marcajul este cruce rosie, iar poteca se angajeaza in urcus deosebit de sustinut, pe unul din versantii “canionului”, pana la peretele surplombat de calcar de unde se arunca firul apei.

Panorama este spectaculoasa nu numai inspre caderea impresionanta de apa, de 40 de metri, ci si in directia opusa, spre versantii calcarosi ai Muntilor Mehedinti. Traseul spre Vanturatoarea include puncte de belvedere catre Cheile Tesnei si Varful Pietrele Albe (1335 m), unul dintre cele mai inalte din Mehedinti.

Si daca tot am mentionat Cheile Tesnei, sa revenim la podul peste Valea Cernei de la coada lacului. Inaintam pe sosea inca 1 kilometru, pana la Motelul Dumbrava. Din punctul meu de vedere, Dumbrava este cea mai bine asezata baza de cazare de pe toata Valea Cernei, raportat la pozitia geografica si turistica. Pe un platou de langa pensiune se afla si un spatiu amenajat pentru camping. Printre pensiune si camping, pe versantul stang al Cernei, porneste traseul spre Cheile Tesnei, poate cele mai cunoscute din Muntii Mehedinti. Este un traseu “scoala”, de aproximativ 3 ore dus-intors, care ne poarta prin cheile salbatice, presarate cu vegetatie mediteraneana – pentru ca suntem intr-o zona cu influenta climatica dinspre Mediterana – in special pinul negru de Banat, pe care il tot vedem pe peretii calcarosi din jurul statiunii Herculane. Marcajul este cruce albastra, iar traseul continua dupa iesirea din chei pana spre creasta Muntilor Mehedinti.

Daca avem “noroc”, putem observa si reptile – vipere – care in zilele calduroase mai ies pe stancile insorite. Este recomandat sa nu ne apropiem de ele, iar pe traseu sa calcam apasat, pentru a ne anunta prezenta fata de acestea. Vipera, ca orice animal salbatic, ataca numai atunci cand se simte incoltita, in rest este fricoasa si se retrage din calea omului.

Revenim la Motel Dumbrava, de data asta pentru un traseu montan mai lung si mai variat in peisaje. Trebuie sa plecam de dimineata pe aici, ca sa fim siguri ca ne ajunge timpul. Urcam in Masivul Arjana, o creasta calcaroasa ascutita, de 1518 metri, care domina culmile terminale sudice ale Muntilor Cernei. Pentru a incepe acest traseu, trebuie sa urcam pe soseaua din Valea Cernei inca 1 kilometru, pana la primul pod peste Cerna. Aici vom intalni – spre stanga – marcajul turistic punct galben, vechi, care ne va insoti numai pe prima parte a traseului. La dreapta, pe marcaj banda galbena, ajungem intr-o alta zona salbatica, pe care o vom cunoaste mai apoi. Trecem podul si incepem urcusul greoi, pe un drum aparent de care, pentru a ajunge la pragul de sus al asa-zisului canion al Cernei. Dupa 30-45 de minute de urcus greu, iesim in poienile de sub creasta principala a Muntilor Cernei, de unde beneficiem din nou de panorama impresionata a abrupturilor mehedintene. Suntem in spatiul administrativ aferent comunei Cornereva, o comuna cu nu mai putin de 40 de sate, raspandite pe intreg arealul geografic al Muntilor Cernei. Sunt 40 de sate, dar majoritatea au cate 3-4-5 gospodarii, deoarece vorbim despre catunele uitate de vreme din Muntii Cernei. Pe traseul nostru, vom trece pe langa case vechi, nelocuite, si vom poposi la una din gospodariile din Dobraia sau Bedina, pentru a primi indicatii asupra traseului spre Varful Arjana. Pana aici, urcusul s-a mai domolit, iar de jos de la pod am facut cel putin o ora si jumatate.

De aici incolo, neaparat trebuie sa avem o harta turistica la noi, potrivita pentru orientarea in teren fara marcaje turistice. Si sa ascultam de indicatiile satenilor, care in mod sigur ne vor “trata” si cu o palincuta, un “trascau” local, pentru a prinde curaj pe mai departe. Ne aflam pe drumul forestier “magistral”, un drum comunal care se desprinde din Valea Belareca, acolo unde este vatra comunei Cornereva, si urca pe la Bogaltin (un sat mai mare), Cracu Teiului, Poiana Lunga, Bedina, Dobraia, Prisacina, de unde continua discret, mai mult ca o poteca, spre alte catune izolate: Inelet, Scarisoara, Slatinic si Tatu. Noi ne orientam acum din Dobraia spre Bedina, pe acest drum. Din dreptul primei gospodarii din Bedina, aflata pe partea dreapta a drumului (spre nord), porneste una din potecile care ne vor scoate in creasta principala a Muntilor Cernei.  Pe unele harti, apare si marcaj turistic punct galben, dar pe teren nu exista. Urcam prin padure, pe culmea Dosu Corbului (orientata nord-nord-vest), care ne scoate fix la creasta principala, dupa o ora si jumatate din Bedina, de unde mai avem cateva minute pana pe creasta ascutita a Arjanei.

Se recomanda coborarea pe acelasi traseu ca la urcare, deoarece accesul mai departe pe creasta sudica, pana spre Poiana Lunga, este deosebit de dificil, chiar cu caracter alpin (necesita echipament de alpinism). Traseul in intregime, dus-intors, de la podul peste Cerna din apropiere Motelului Dumbrava, dureaza aproximativ 6-7 ore, fara popasuri. De pe Varful Arjana (1518 metri) avem cea mai completa panorama asupra abruptului Muntilor Mehedinti, pe care il vom aborda si noi putin mai tarziu.

De la podul peste Cerna de acces la Dobraia pornesc de fapt doua trasee: cel pe care vi l-am descris mai sus, marcat cu punct galben, spre Arjana, si cel pe care va invit acum, marcat cu banda galbena. Este o incursiune dus-intors, ceva mai scurta (1-2 ore), in cele mai salbatice chei ale Muntilor Cernei – Cheile Prisacinei.

“Jungla” din Valea Prisacinei incepe dupa un kilometru si jumatate pe care il parcurgem pe drumul forestier paralel cu Valea Cernei (din versantul drept), spre nord-est. Aici, marcajul banda galbena ne invita sa urcam prin chei, spre nord, pana in catunul Prisacina, aflat sus in poienile de sub creasta Muntilor Cernei. Spre stanga se formeaza si un sector mai mic de chei salbatice, numite Cheile Drastanicului. Totusi, daca urmam Prisacina, marcajul paraseste la un moment dat valea si urca pe unul din versanti. Va propun sa continuam pe firul apei Prisacinei, inca 100-200 de metri, pana in adevarata salbaticie a cheilor. Este o adevarata placere ca vara, printre peretii inalti si vegetatia luxurianta, sa te scalzi in micile bazinete formate pe cursul apei. Atentie, si aici sunt vipere!

Acest exemplar, mai putin periculos, se plimba linistit pe drumul forestier dinspre Cheile Prisacinei, acceptand (de la distanta) o sesiune foto :)

Versantul drept al Vaii Cernei mai are cateva surprize placute de oferit. Mentionam mai devreme catunele izolate Inelet si Scarisoara. Aici locuiesc, in mod surprinzator, oameni de toate varstele! Sunt obisnuiti cu muntele, au scoli si invatatori (o scoala este la Dobraia), au biserici si preoti (la Inelet si Dobraia). Teoretic, ele sunt legate de vatra comunei Cornereva prin acel drum comunal, de peste 30 de kilometri, pe unde rar mai ajunge cate o masina de teren. Daca acesta ar fi fost singurul drum de acces, civilizatia era destul de departe de locuitorii acestor catune. Totusi, acestia au fost inventivi si, ca niste banateni adevarati, au amenajat accese spre Valea Cernei prin cele mai “interesante” locuri cu putinta. Asa se explica si urmatorul traseu pe care vi-l propun, tot dus-intors din Valea Cernei, pana la biserica satului Inelet. Acesta debuteaza la aproximativ 6,5 kilometri amonte de Motel Dumbrava, unde pe larginea soselei vom intalni o baraca din lemn cu functie de adapost pentru cei care asteapta autobuzul. La prima vedere te intrebi: oare cine ar sta exact in acest loc sa astepte un autobuz?? Daca ne uitam mai bine, imediat in spatele baracii, o potecuta coboara abrupt spre firul apei, care in acel punct este traversat de un podet. Trecand podetul, observam spre dreapta o poiana cu o casa parasita, cunoscuta de localnici drept Poiana lui Ghitulica, probabil dupa ultimul locuitor. De la casa lui Ghitulica, tot in sus, poteca ne conduce spre peretii abrupti ai “canionului” Cernei, pe care ii urcam prin punctul denumit “La Carlige”.

Ineditul pasaj denumit “La Carlige” reprezinta cel mai scurt acces, pe unde localnicii coboara in doar 20 de minute din Inelet sau Scarisoara pana la soseaua de pe Valea Cernei. Este amenajat cu doua scari de lemn bine fixate. Un turist obisnuit ar ezita la o prima vedere sa se aventureze pe un “asemenea” traseu. Eu am vazut atat copii, cat si batrani, care pur si simplu zburdau pe scarile respective, ca si cum ar fi pe o ulita obisnuita de sat. Daca mai punem la socoteala faptul ca locuitorii catunelor se alimenteaza 100% ecologic cu energie electrica (din morile de apa), o incursiune in acest colt de rai banatean probabil ca ne va schimba perspectiva asupra traiului de la tara sau asupra vietii in general… De la Inelet se poate urca mai departe pana pe muntele Vlascu, un sector mai inalt din Muntii Cernei care ofera panorame impresionante spre Mehedinti si Godeanu.

Revenind la soseaua nationala de pe Valea Cernei (DN 67D), mai avem inca 5-6 kilometri in amonte pana la o bifurcatie importanta: separarea DN 66A, care merge mai departe pe Valea Cernei pana la Cerna Sat si barajul Iovanu, de unde se intrerupe (devine practicabil numai cu masini de teren si numai vara), trece pe la Izbucul Cernisoarei si pasul Jiu-Cerna si reincepe, cu asfalt, in bazinul Jiului de Vest, mai precis la cantonul Campusel. De la aceasta ramificatie, cu indicator rutier, vom face si noi o incursiune dus-intors, de preferat cu masina sau bicicleta, pana la Cerna Sat (18 kilometri). Aceasta este, in mod surprinzator, o localitate componenta a comunei Pades din judetul Gorj, desi satul se afla in bazinul Cernei. “De vina” este tot stabilirea granitei vechi intre Oltenia si Transilvania (Imperiul Austro-Ungar), caz in care Cerna superioara, cu intreg versantul drept (pana la creasta Godeanu) a fost cedata Olteniei. Cerna Sat se afla chiar in limita extrema de nord-est a judetului Gorj si a comunei Pades, iar singura legatura “rutiera” intre vatra comunei si acest sat izolat este un drum greu de munte, forestier, care incepe din DN 66A la Poiana Schitului, cu cativa kilometri aval de Cerna Sat. Este normal ca, din punct de vedere economic, Cerna Sat sa se afle in sfera de influenta a orasului Baile Herculane, pana la care accesul este mult mai facil – drum asfaltat de 40 de kilometri.

Localitate temporara de vara, cu cateva pensiuni si case particulare ce ofera cazare, Cerna Sat “gazduieste” poate cea mai valoroasa comoara a firului apei: Cheile Corcoaia – “deliciul” localitatii Cerna-Sat. Acestea reprezinta de fapt o suita de marmite, formate prin prabusirea tavanului unei pesteri. In chei se poate observa la perfectie etapele de eroziune a Cernei in masivul pe care l-a intalnit. Forme asemanatoare se intalnesc si in Cheile Banitei, pe care le-am cunoscut intr-un material anterior.

Cheile Corcoaia s-au format exact in locul pe unde Cerna si-a definit un meandru, ocolind pe la est un masiv calcaros. Din acest masiv s-a extras piatra pentru constructia barajului Iovanu din amonte, astfel ca acum putem intalni o cariera parasita, chiar putin mai sus de Cerna Sat. Langa chei se afla un camping organizat, iar satul dispune si de doua magazine alimentare.

A venit momentul in care sa va propun un alt traseu montan mai lung, mai dificil ca orientare si efort, dar cu “medalii de aur” in domeniile peisagistic si stiintific. Este de fapt trecerea din Muntii Mehedinti in Podisul Mehedinti, pe care il vom cunoaste succint, asa cum ne informeaza si titlul materialului. Ne intoarcem pe cei 18 kilometri de la Cerna Sat pana la ramificatia cu DN 67D. De aici, soseaua nationala spre Baia de Arama urca pe langa Valea Arsasca, oferind panorame exceptionale catre Cheile Bobotului de pe Cerna, aflate in zona intersectiei. In curand, drumul se desparte de vale si incep serpentinele care ne urca pe creasta principala a Muntilor Mehedinti. Punctul cel mai inalt este denumit Pasul Godeanu, dar localnicii il cunosc cel mai bine sub numele de Mazdronia. “La Mazdronia” trebuie sa ajungem si noi pentru a urca pe cel mai inalt si spectaculos varf al Muntilor Mehedinti: Varful lui Stan (1466 metri). Recunoastem intrarea in traseu dupa borna kilometrica “66” de pe DN, aflata la 24 de kilometri de orasul Baia de Arama si 37 de kilometri inapoi la Baile Herculane. Nu uitati sa va luati apa multa, cat pentru 4-5 ore de mers sustinut, pentru ca pana la Isverna nu mai gasim alta sursa! Un izvor se afla la 200 de metri mai jos de Mazdronie, pe marginea soselei, spre Baia de Arama.

Este strict necesara o harta foarte buna, pentru ca traseul este numai partial marcat si fara harta exista pericol iminent de ratacire!

Traseul debuteaza de la poiana lui Mazdronia, unde putem intalni turisti cu cortul si urme de gratare sau focuri de tabara. La inceput, se urca greoi printr-o padurice deasa, pe o poteca mai lata. Urcusul devine din ce in ce mai abrupt si treptat ajungem in padurea de fag, marginita chiar la creasta de calcar a Muntilor Mehedinti. Pana aici, am avut ghidajul asigurat de marcajul banda rosie, care a inceput chiar de la sosea. Mai departe, ne orientam cu usurinta catre Varful lui Stan, la dreapta (nord), pe linia matematica a crestei. Marcajul tine mai departe culmea principala, dar Varful lui Stan nu se afla in cuprinsul acesteia. Trecem printre lapiezuri si mici doline, avand permanent in fata varful.

In fundal, observam cateva culmi mai inalte ale Muntilor Godeanu. Poteca (acolo unde exista) traverseaza, inainte de “asaltul final” catre varf, o spintecatura adanca de 20 de metri in care mai putem intalni limbi de zapada chiar si in luna mai. La iesirea din spintecatura spre varf, cautam sa urcam abrupt pe stanca golasa (fara poteca), pana iesim pe platoul de piatra al varfului. De la sosea si pana aici se fac in general 3 ore, pe vreme frumoasa. Varful lui Stan ofera o perspectiva emotionanta asupra Vaii Cernei (cursul mijlociu), caracterizat de prezenta “geanturilor” Cernei, mici masive calcaroase de forma piramidala, formate pe cursul mijlociu, intre Cerna Sat si Cheile Bobotului.

De la Varful lui Stan, trebuie sa facem intr-un fel sa ajungem in Poiana Beletina, unde vom reintalni marcajul turistic, care ne va conduce prin zona numita “Crovurile din Mehedinti”, apoi in satul Isverna, aflat in plin proces de dezvoltare turistica. Mica portiune de numai 1,5 kilometri dintre Varful lui Stan si Poiana Beletina este caracterizata prin ceea ce eu numesc “jungla mehedinteana” – padure intunecoasa presarata cu lapiezuri destul de adanci, fara poteci, cu atat mai putin marcaje turistice! Coboram de pe Varful lui Stan in spintecatura amintita mai sus (putem lasa bagajele aici, pentru ca pana pe varf traseul este tur-retur). Din acest punct, in loc sa urcam inapoi la creasta si sa ne intoarcem spre Mazdronia, cotim la dreapta (vest) si urmam poteca prin padure, la inceput clara si cu urme de marcaj punct albastru (a fost si marcat odata). In principiu, conform imaginii satelitare, orice varianta ar trebui sa ne scoata tot in Beletina, pentru ca poiana este destul de larga. Totusi, pe cat posibil trebuie sa incercam sa tinem directia fixa – spre vest – eventual ajutandu-ne de o busola. De pe varf pana la Poiana Beletina nu trebuie sa facem mai mult de o ora si jumatate.

Ne aflam in arealul numit Crovurile din Mehedinti, parte a Parcului National Domogled-Valea Cernei. Lapiezurile sunt dispuse de asa natura incat creaza atmosfera idilica a unei sali pline de spectacol sau de judecata, unde mai multi invitati asteapta ca stanele de piatra sa se intample ceva. Denumirea de “crovuri” a imprumutat-o probabil de la microdepresiunile intalnite in zona de campie si podisuri joase, acolo unde loessurile se taseaza, rezultand aceste mici palnii. In fapt, ceea ce numim noi “crovuri” in Mehedinti reprezinta de fapt o serie de doline – depresiuni circulare sau ovale inchise, fiind cele mai raspandite forme carstice din muntii nostri. Ca o curiozitate, aici, in Muntii Mehedinti, se afla cele mai mari doline, ca dimensiuni, din tara noastra. O precizare importanta este ca Poiana Beletina – in care ne aflam – este de fapt o depresiune carstica deschisa – forma de relief carstic asemanatoare cu dolinele sau uvalele (inlantuiri de doline). Diferenta intre Beletina si celelalte doline din lantul mehedintean este ca dolinele sunt depresiuni carstice inchise (cu fundul in forma de palnie), in timp ce din Beletina exista chiar un curs de apa, orientat catre Isverna.

Inaintam spre sud-est si traversam pe rand Poiana Beletina si Poiana Mare, apoi ajungem in cea mai adanca dolina de pe traseu: Crovul Mare. Acesta este pozitionat la intersectia traseului marcat al crovurilor (punct galben) cu un traseu ce urca din Valea Cernei pe Cheile Tamnei, trece prin Crovul Mare si merge apoi spre sud-est, catre Isverna (cruce rosie). Pe acesta il vom urma si noi, nu inainte de un binemeritat popas in Crovul Mare si de o incursiune de 5 minute in zona terminala a Canionului Tamna, dinspre Valea Cernei, spectaculos prin peretii inalti care il marginesc. Pana aici, de la Varful lui Stan, mai facem inca 3 ore, adaugate la cele 3 ore dintre Mazdronia si Stan. Daca alegem sa nu continuam spre Isverna (propunerea mea), putem continua traseul prin Crovuri, traversand Poienile Porcului si Crovul Medved si iesind la varful Pietrele Albe. Pentru Isverna, urcam din Crovul Mare spre culmea principala a Muntilor Mehedinti, de unde ni se dezvaluie o priveliste incitanta catre masivul cristalin Vlascu din Muntii Cernei, care poate fi un viitor obiectiv al unei drumetii montane…

Poteca bine marcata cu cruce rosie intersecteaza dupa 30 de minute traseul “banda rosie” al culmii principale, pe care l-am lasat in urma ceva mai devreme, inainte de Varful lui Stan. Dincolo de acest punct, iesim din bazinul hidrografic al Vaii Cernei si intram in cel al Cosustei, un afluent de pe partea dreapta al Motrului. Poteca incepe sa coboare, la inceput mai lin, apoi mai accentuat, catre satul Isverna. Pe partea stanga avem abruptul calcaros impunator al Mehedintilor, care culmineaza chiar la intrarea in sat cu un sector numit “fata izvoarelor”, deoarece din acesti pereti curg mai multe izvoare, din care ne putem satura si noi cu apa proaspata.

Satul Isverna este cunoscut mai degraba pentru renumita Pestera Isverna, din pacate inacesibila turistului obisnuit, in care se poate intra doar cu echipament special si cu aprobarea unui club de speologie. Totusi, mai avem ce vedea in Isverna! In apropiere de centrul Isvernei, in centrul fostului sat Canicea (inglobat de Isverna), intalnim Biserica Sfintii Voievozi, zidita in anul 1836 pe locul uneia din 1783. Este o bisericuta din lemn, de tip nava fara turla, tencuita cu mortar in anul 1856, in timpul unor reparatii capitale. Tot la Isverna merita sa facem un popas si la biserica centrala a satului.

Am intrat deja in Podisul Mehedinti – o unitate aparte de relief a Romaniei, dat fiind faptul ca este un podis calcaros. Lipsa unor masive proeminente sau a unor inaltimi mai importante, unitatea a fost declarata podis carstic, desi se afla in continuarea Muntilor Mehedinti din grupa Retezat-Godeanu, si ei dominati de relieful carstic. Punctul “forte” de atractie al Podisului Mehedinti se afla relativ aproape de Isverna. La Ponoarele, o localitate cu potential turistic insemnat, se afla trei obiective naturale: Podul lui Dumnezeu sau Podul Natural – o fosta pestera peste care trece chiar soseaua judeteana; Pestera Ponoare – formata sub pod; si Lacul Zaton – format intr-o dolina; toate acestea sunt completate si de padurea de liliac, un obiectiv turistic sezonier.

La Ponoarele se ajunge de la Isverna (15 kilometri) urmand spre Baia de Arama DC 50, apoi DJ 670, prin localitatea Gheorghesti (toate asfaltate). Ponoarele se afla si la 6 kilometri de orasul Baia de Arama, in care trebuie sa ajungem si noi mai departe. Important de mentionat este si faptul ca la Ponoare se organizeaza anual festivaluri ca Sarbatoarea Liliacului (in luna mai) sau Festivalul National Ponoare (de muzica populara, in luna august).

De la Ponoare pana la Baia de Arama mai avem inca 6 kilometri. Aici reintalnim DN 67D, pe care l-am parasit in Pasul Godeanu (Mazdronia). De aici, putem continua pe DN 67D pana la Targu Jiu sau cel mai bine revenim la Dunare, pe DJ 670 apoi DN 67, pentru a vizita resedinta judetului Mehedinti – Drobeta Turnu Severin. Intre Baia de Arama si Severin sunt 70 de kilometri, via Camuiesti, Motru, Halanga.

In centrul municipiului Drobeta Turnu Severin se pot vizita Turnul de Apa (1915, cladire emblematica pentru oras), Hala Radu Negru (1905 – monument de arhitectura industriala din timpul lui Carol I), Muzeul Regiunii Portile de Fier, precum si capatul romanesc al Podului lui Apolodor din Damasc peste Dunare (construit in secolul 2 d.Ch.), ruinele castrului roman Drobeta si ale unei cetati medievale. Toate acestea sunt adunate in centru sau in zona pericentrala, unde gasiti si gara CFR, hotelurile si cele mai bune restaurante. Periferia orasului este dominata de blocurile socialiste, construite din fericire in afara centrului istoric, ca o prelungire spre nord a municipiului.