Chei, pesteri si manastiri din nordul Olteniei

Oltenia de sub munte sau Oltenia subcarpatica, asa cum mai este numita aceasta zona turistica din Romania, se suprapune din punct de vedere administrativ pe teritoriile central-nordice ale judetelor Gorj si Valcea, in jurul polilor turistici si economici Targu Jiu si Ramnicu Valcea. Ambele judete se dezvolta simetric, de la nord, la sud pe cele 3 forme de relief major: o treime campie in sud, o treime dealuri subcarpatice in centru si o treime munte, in nord. Spatiul montan, cel al Carpatilor Meridionali, este marginit la extremitatea lui sudica de o serie de bare calcaroase, cu roci de provenienta cretacica (mezozoic). Cursurile de apa ce curg dinspre munte spre campie, orientate in general nord-sud, au format la intalnirea cu aceste bare calcaroase un relief carstic spectaculos, bogat in chei si pesteri, dintre cele mai cunoscute din Romania. Relieful salbatic, calcaros, a reprezentat cu secole in urma “adapost” pentru cei care se calugareau si doreau sa fie pustnici, prin urmare a favorizat dezvoltarea vietii monahale. Astfel, in ziua de azi, in afara de chei si pesteri, avem si o salba de manastiri dintre cele mai frumoase, de referinta pentru turismul romanesc.

Incepem traseul nostru “fugar” prin nordul Olteniei cu un prim popas in orasul lui Constantin Brancusi, devenit celebru prin emblematicul monument Coloana Infinita, construit in anii ’30 in memoria soldatilor romani cazuti in Primul Razboi Mondial. De altfel, denumirea “oficiala” de la inaugurarea din 1938 a fost “Coloana recunostintei fara de sfarsit”. Fiind inconjurata de un parc, Coloana se afla in partea de est a orasului, imediat langa drumul ce vine dinspre Ramnicu Valcea si Bucuresti. Ne vom opri din nou in orasul Targu Jiu, dupa ce vom vizita (dus-intors) cateva obiective situate mai la vest.

Mergem de la Targu Jiu spre vest, pe DN 67D, care ruleaza prin depresiunile de contact dintre Carpatii Meridionali si Subcarpatii Getici. DN 67D este unul din cele mai frumoase drumuri de munte din Romania, ce ajunge la Baile Herculane prin Pasul Godeanu si Valea Cernei. Sectorul montan al acestuia il vom cunoaste intr-un material viitor. Deocamdata, ne oprim la 32 de kilometri de Targu Jiu, aproape de limita dintre Gorj si Mehedinti, la intrarea in frumosul orasel gorjean Tismana. Numele de Tismana este mai rar asociat cu cel al unui orasel de la iesirea din munti, deoarece acesta se afla “in umbra” unuia din cele mai vechi asezaminte monahale de la noi, Manastirea Tismana.

Situata pe valea râului omonim, Manastirea Tismana se afla pe teritoriul geografic al Muntilor Vâlcan, mai precis in zona lui sudica, ce se caracterizeaza prin vai lungi si paduri intinse, in deplin contrast cu versantii aprupti dinspre nord. Dincolo de creasta Vâlcanului, spre nord, incepe Transilvania, astfel ca Tismana – manastire fortificata cu ziduri de cetate – s-a aflat multa vreme in apropierea granitei dintre Tara Romaneasca si principatul transilvanean (mai tarziu Ungaria, Imperiul Austro-Ungar). Langa Manastire, la 500 de metri in amonte, a fost amenajat si un complex turistic, care gazduieste vizitatorii ce aleg sa petreaca o noapte pe valea ingusta si pitoreasca a Tismanei. In vecinatatea lacasului de cult, intr-un perete de calcar din versantul drept al Tismanei, se afla si o pestera, in care ar fi locuit si s-ar fi rugat primii pustnici stabiliti in vale.

Iesind de la manastire inapoi in DN 67D, ne orientam spre Targu Jiu. Traversam satul Pestisani, de pe Bistrita gorjeana, apoi ajungem la Arcani, dupa 18 kilometri de la Tismana. Nu avem voie, ca turisti prin nordul Olteniei, sa ocolim urmatorul obiectiv turistic, de data aceasta natural. Ne aflam la intersectia cu DJ 672E, pe care trebuie sa-l urmam spre nord (stanga), traversand satul Sanatesti. Acest drum se afla pe partea dreapta a râului Sohodol. Paralel cu el, pe stanga Sohodolului, exista un alt drum, DJ 672C, care se desprinde tot din DN 67D, la nici 1 kilometru de la prima ramificatie, si traverseaza satele Rachiti si Runcu. Pe oricare din aceste variante am apuca, ajungem intr-un singur spatiu mirific din sudul Muntilor Vâlcan: Cheile Sohodolului.

Situate la 6 kilometri nord de drumul national si la doar 20 de kilometri de Targu Jiu, Cheile Sohodolului reprezinta unul din cazurile mentionate in introducere, in care apa unui râu a format relief cartic la intalnirea cu o bara calcaroasa. Cheile se desfasoara pe o lungime de aproape 2 kilometri si sunt strabatute de drumul judetean care face legatura, peste munte, cu zona Valea de Pesti din bazinul Jiului de Vest. De-a lungul traseului (obligatoriu pedestru) pot fi admirate in detaliu diverse etape de evolutie ale cheilor, cu pesteri, grote, marmite, tunele prin care se strecoara apa. Cheile Sohodolului reprezinta unul din cele mai spectaculoase monumente ale naturii din vecinatatea orasului Targu Jiu.

Revenim asadar in Targu Jiu, pentru un popas mai amanuntit, in care vizitam si celelalte monumente ale sculptorului Constantin Brancusi, dar si centrul civic.

Municipiul Targu Jiu este marginit la vest chiar de râul de la care si-a luat o parte din nume. In vremea romanilor, Targu Jiu se afla pe una din relatiile comerciale importante dintre Dunare si Transilvania, la intersectia cu drumul dintre Severin si un centru roman de pe Olt. Legatura principala cu bazinul Jiului de Vest, deci si cu Petrosani, se facea pe drumul de culme construit de romani ce traverseaza si astazi Pasul Vâlcan, pe la Schela si Turcinesti (DJ 664). Se ocolea astfel defileul salbatic al Jiului, de-a lungul caruia s-a mai construit tocmai in secolul XX soseaua utilizata astazi (impreuna cu linia ferata – proiect ingineresc impresionant). Targu Jiu de astazi este unul din cele mai frumoase si curate orase ale Olteniei, in care cladirile de arhitectura veche se imbina cu succes cu elementele socialiste – bulevarde largi si blocuri inalte. Strada Victoriei din centru a fost transformata in zona de promenada, dupa modelul mai multor centre turistice urbane. De la est la vest, de-a lungul unei singure linii imaginare, sunt pozitionate Coloana Infinita, Biserica Trei Ierarhi, Poarta Sarutului si Masa Tacerii, exact asa cum a dorit proiectantul Constantin Brancusi. Ultimele doua sunt adapostite de Parcul Brancusi, cel mai mare din oras, marginit la vest de splaiul Jiului, amenajat ca alee de promenada. Legatura intre cele 4 obiective se face pe Calea Eroilor, artera ce uneste Parcul Brancusi de Parcul Coloanei.

La nord de Targu Jiu putem vizita, tot in sistem dus-intors, spectaculosul Defileu al Jiului, protejat astazi prin declararea ca Parc National. Versantii calcarosi de sute de metri si meandrele incatusate ale Jiului (pe care se practica intens raftingul) sunt “completate” de capodopera inginereasca a caii ferate dintre Valea Sadului si Livezeni, cu tunele si viaducte, dar si de viaductele soselei nationale.

Asadar, cea mai recomandata pentru admirarea cat mai completa si comoda a zonei este vizitarea cu trenul. In inima Defileului (cu importanta istorica pentru Primul Razboi Mondial) se afla Manastirea Lainici, cu o biserica splendida din punct de vedere arhitectural si cu alte doua schituri aflate mai sus pe versantul drept al Jiului (Locurele si Sfantul Nicolae).

In continuarea traseului, revenim in Targu Jiu si ne orientam din Valea Jiului spre est, pe DN 67, chiar pe langa Parcul Coloanei. La 30 de kilometri est de Targu Jiu, pe partea stanga, se desprinde un alt drum istoric al romanilor, montan, care traverseaza masivele Parang, latoritei, Cindrel si Sureanu si ajunge tocmai la Sebes, in judetul Alba. Aceasta este Soseaua Transalpina (DN 67C), asfaltata de curand si deschisa integral numai vara si toamna. Inainte de creasta Parangului, Transalpina trece prin oraselul Novaci si urca la statiunea turistica de iarna Rânca, aflata in plina dezvoltare economica. Apoi, continua prin Pasul Urdele (2160 metri), ajunge la cabana Obarsia Lotrului si iese in Valea Sebesului, pe langa barajul Oasa.

Mai spre est de Novaci cu inca 10 kilometri ajungem in localitatea Baia de Fier (situata intr-o deviere din DN 67 de la Bumbesti Pitic). Numele ei vine de la o exploatare primitiva a minereului de fier, dar astazi este cunoscuta pe plan economic datorita unicei mine de grafit din Romania. In marginea nordica a Baii de Fier se afla una din cele mai vizitate pesteri din Romania – Pestera Muierilor – care isi trage numele de la utilizarea ei drept adapost impotriva atacatorilor pentru femeile soldatilor plecati la razboi. Astazi, pestera este amenajata si electrificata, in mod asemanator cu Pestera Ursilor din Apuseni. De altfel, “beneficiaza” si de o taxa consistenta pentru fotografiat. Pestera se afla in capatul nordic al Cheilor Galbenului, aflate la ieirea vaii Galbenului din spatiul Muntilor Parang.

De la Baia de Fier, direct pe DJ 665 sau cu ocolire pe soseaua nationala, ajungem (6 kilometri) intr-un alt pol turistic al Gorjului, reprezentat de comuna Polovragi. Aici intalnim un alt “trio” chei-pestera-manastire, atat de caracteristic nordului Olteniei. Pestera Polovragi, ceva mai spectaculoasa decat cea a Muierilor, se afla in inima Cheilor Oltetului, unele din cele mai inguste din Romania. Si aceasta a fost amenajata turistic, portalul ei permitand chiar amenajarea unei mici parcari la intrare, precum si construirea unui birou pentru ghid.

La nici 200 de metri de la iesirea din chei, in aval, se afla cunoscuta Manastire Polovragi, cu biserica in stil arhitectonic brancovenesc, ce dispune si de o colectie muzeala de icoane pe lemn si sticla, precum si de carti vechi in limbile romana, slavona si greaca.

De la Polovragi pana in drumul national avem de parcurs 4 kilometri. Ne aflam aproape de hotarul cu judetul Valcea, pe teritoriul caruia vom intalni o suita impresionanta de bogatii naturale si cultural-istorice. Traseul continua pe DN 67, care dupa 20 de kilometri de la ramificatia Polovragi ajunge in oraselul Horezu, un important centru turistic al Olteniei de sub munte.

Centrul istoric al orasului, marcat de o strada pietonala ce porneste de la Primarie, aminteste de atmosfera targurilor de altadata, in care oierii vindeau lana si branza, iar olarii vindeau produse din ceramica. Horezu este cunoscut pe plan mondial pentru ceramica locala (“de Horezu”), aici intalnindu-se cei mai iscusiti artisti ai obiectelor obtinute prin arderea si modelarea argilelor.

Totusi, zona Horezu mai este cunoscuta si datorita unui alt obiectiv turistic de importanta nationala, vizitat de turisti atat romani, cat si straini: Manastirea Hurezi.

Cel mai reprezentativ ansamblu monahal brancovenesc se situeaza la capatul nordic al satului Romanii de Jos (cartier al orasului Horezu) si este format din 5 biserici apartinand de inca doua schituri-ramuri ale manastirii. Aici ajungem din DN 67, dupa iesirea din oras, unde se deschide la stanga DJ 669 (strada Manastirii). Domeniul se intinde in total pe aproximativ 3 hectare. Manastirea a fost ctitorita in secolul XVII de catre domnitorul martir Constantin Brancoveanu, canonizat de Biserica Ortodoxa Romana. Incepand cu anul 1993, Manastirea Hurezi se afla pe lista Patrimoniului UNESCO.

Revenind la DN 67, continuam drumul spre Ramnicu Valcea. Mai avem de facut o deviere si un popas. Devierea o vom face la intrarea in satul Costesti, aflat la numai 7 kilometri de Horezu. Aici cotim la stanga si urmam DJ 646 cale de 6 kilometri, pana la Manastirea Bistrita.

Situata pe valea Bistritei valcene (unul din numeroasele cursuri de apa cu aceasta denumire), Manastirea Bistrita reprezinta si poarta de intrare in cel mai recent infiintat parc national din Romania, Buila-Vanturarita. La Bistrita reintalnim tandemul chei-pesteri-manastiri, cu care deja ne-am obisnuit pe drumul dinspre Gorj. Manastirea este o ctitorie a boierilor Craiovesti, de secol XV. Ne aflam intr-un areal cu o incarcatura religioasa semnificativa, partea montana a judetului Valcea fiind foarte de bogata in schituri si manastiri. Cheile Bistritei valcene ne vor reaminti de Cheile Oltetului de langa Polovragi prin gradul lor de ingustare. De altfel, se presupune ca acestea sunt de fapt cele mai inguste chei din Romania, versantii apropiindu-se la mai putin de un metru. Si acestea sunt strabatute de un drum, pe care o data cu declararea parcului a fost interzisa circulatia auto. Pe Valea Pietrenilor, mai sus de Schitul 44 de Izvoare, intalnim o alta serie de chei, Cheile Pietrenilor, aflate pe partea cealalta a muntelui Arnota – o prelungire a crestei calcaroare Buila-Vanturarita. Muntele Arnota este un masiv calcaros izolat, de unde se extrage calcar pentru constructii (cariera dispune de o banda transportoare pana in aval de Bistrita, de unde materialul este preluat de trenuri pe ecartament ingust).

In versantul stang al Cheilor Bistritei se afla doua pesteri accesibile turistilor. Pestera Liliecilor apartine Manastirii si reprezinta lacas de cult, cu altar unde se tin slujbe. Accesul – pe o poteca dificila, dar spectaculoasa, se face numai cu grup organizat si pe timp uscat. De la gura pesterii de deschide o priveliste impresionanta spre Cheile Bistritei, deoarece diferenta de nivel este de aproximativ 150 de metri. A doua pestera accesibila  – Pestera Ursilor – se afla putin in amonte, spre capatul nordic al cheilor, si la ea putem ajunge pe o scara de lemn ce pleaca de la drumul forestier. Nu se recomanda accesul pe timp ploios sau pe zapada si gheata, deoarece panta este extrem de pronuntata.

In zona Costesti se mai afla si Manastirea Arnota, accesibila pe o sosea in serpentine ce pleaca de la Bistrita (5 kilometri), care se remarca prin izolarea fata de localitatile inconjuratoare, precum si prin panorama extraordinara pe care o putem admira spre Manastirea Bistrita. Pe langa cele 2 manastiri din zona, in jurul Bistritei mai intalnim o serie de schituri, intre care cele mai cunoscute sunt Schitul Papusa (in imediata apropiere de Bistrita) si Schitul 44 de Izvoare, aflat pe Valea Pietrenilor, o vale paralela cu Bistrita si accesibila tot din Costesti.

La poalele masivului calcaros Buila-Vanturarita, in bazinele altor vai afluente Oltului (Barbatesti, Cheia), se afla schiturile izolate Iezer, Pahomie si Patrunsa, pe care le vom cunoaste intr-un material viitor, impreuna cu celelalte rezervatii ale judetului Valcea. In zona montana a acestui judet vom calatori la alte 4 manastiri (Cozia, Turnu, Stanisoara, Frasinei), precum si in masivele Cozia, Basarab, Narățu, Piatra Tarnovului si Buila-Vanturarita.

Nu putem incheia aceasta incursiune in tinuturile nord-oltenesti fara a mai face un ultim popas pentru a admira spectacolul naturii. In perimetrul comunei Costesti, la nici 100 de metri de drumul national spre Ramnicu Valcea pe partea dreapta (cum mergem inspre est), avem parte de o alta surpriza deosebit de interesanta a agentilor naturali ce modeleaza relieful dupa bunul lor plac: Muzeul Trovantilor.

De data asta parasim calcarul din munti, cu spectaculosul relief carstic, si facem cunostinta cu gresiile din dealurile subcarpatice. Trovantii reprezinta acumulari de nisip cimentat printr-un liant carbonatic, ai pe scurt gresii, dar cu forme bizare. Formele diferite se datoreaza secretiei neuniforme a cimentului care uneste aceste particule de nisip. Rezervatia naturala a fost preluata de Asociatia Kogayon, aceeasi care detine si custodia Parcului National Buila-Vanturarita.

Muzeul Trovantilor se afla la 2 kilometri de satul Costesti si la 38 de kilometri de Ramnicu Valcea, pe DN 67. Printre celelalte centre turistice dintre Costesti si Ramnicu Valcea, se numara statiunile balneare Govora si Olanesti, vizitate anual de un numar important de turisti care vin pentru recuperare fizica. De altfel, insusi municipiul Ramnicu Valcea reprezinta un obiectiv turistic in sine. Despre acesta, dar si despre restul judetului Valcea, vom vorbi intr-un material viitor.